Antena 3 CNN Actualitate Câte gropi sunt în Bucureşti. Topul pe sectoare

Câte gropi sunt în Bucureşti. Topul pe sectoare

Câte gropi sunt în Bucureşti. Topul pe sectoare
03 Mai 2016   •   17:12

Aproape 1.200 de gropi au fost semnalate în Bucureşti, în ultimele 5 luni, prin intermediul aplicaţiei Civic Alert. În topul sectoarelor cu cele mai multe gropi raportate conduce sectorul 6, urmat de sectorul 1.

Peste 42,000 de români au semnalat, în primele 5 luni, prin aplicaţia Civic Alert, lucruri care îi nemulțumesc în orașul lor: parcări abuzive, gropi, gunoaie, mașini abandonate sau blocaje rutiere.

Doar în București au fost sesizate până acum 1179 gropi, adică 1 din 7 alerte primite.

În topul sectoarelor cu cele mai multe gropi raportate, pe primul loc se află sectorul 6 cu 293 de gropi, urmat de sectorul 1 cu 282 gropi, sectorul 5 - 231 gropi, sectorul 2 - 170, sectorul 3 - 111 si sectorul 4 - 92.

"Am promis utilizatorilor noștri că vom folosi tehnologia și contribuția fiecăruia dintre ei pentru a îmbunătăți spațiul civic. Adică fiecare dintre noi, doar cu un telefon mobil și cu spirit civic, putem face gesturi simple pentru un oraș mai civilizat. Cum ar fi să punem pe hartă groapa din fața casei sau din drumul spre birou. Orice problemă, pentru a fi rezolvată,
trebuie mai întâi să fie măsurată.", a declarat Adrian Stănescu, fondator Civic Alert.

Civic Alert este aplicația de mobil gratuită care sesizează autoritătile administrative despre problemele pe care cetătenii le
semnalează în spațiul public prin trei pași simpli: fotografiere, geolocalizare pentru a înregistra adresa și selectarea categoriei în care se incadrează problema semnalată.

Sursa: b365.ro

×
Subiecte în articol: gropi asfalt top
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close