Premierul Ilie Bolojan a explicat marți de ce Memorandumul aprobat în ședința de guvern prevede deblocarea unui număr de posturi mai mic cu 1.000 față de propunerea inițială a Ministerului Sănătății.
Deși s-a propus deblocarea unui număr de peste 7.800 de posturi în sistemul sanitar, forma finală a Memorandumului prevede doar 6.850 de posturi.
Premierul a anunțat că s-a ajuns la această cifră prin aplicarea a două criterii: "ponderea cheltuielilor de personal din totalul cheltuielilor spitalului. Cu cât ponderea era mai mică, cu atât spitalele au primit bonificații, pentru că au spațiu să își crească cheltuielile de personal. Unde cheltuielile au depășit 90%, așa cum avem în unele dintre spitale, suntem în situația în care acel spital nu mai există pentru pacienți, ci pentru angajați. Aceste spitale au fost sancționate și li s-au diminuat posturile.
Al doilea criteriu este legat de gradul de ocupare al paturilor. Un spital care a avut gradul de ocupare mai mare, cu atât a primit bonificații. Acel spital răspunde nevoilor cetățenilor și acele paturi sunt folosite judicios. Suntem în situația în care personalul este normat la numărul de paturi aprobate, iar dacă gradul de ocupare e de sub 50%, înseamnă că, în fapt, acele spitale nu răspund nevoilor cetățenilor sau pacienților din arealul respectiv și consumă resurse".
Guvernul a aprobat deblocarea a 6.850 de posturi în sistemul sanitar
Guvernul s-a reunit marți și a aprobat Memorandumul privind organizarea concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante din unităţile sanitare publice. Se deblochează, astfel, peste 6.850 de posturi, cele mai multe pentru asistenţi medicali.
„În şedinţa de Guvern din această seară a fost aprobat Memorandumul privind organizarea concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante din unităţile sanitare publice. Prin acest document se deblochează un număr total de 6.850,75 de posturi”, a anunțat Ministerul Sănătăţii (MS).
Potrivit MS, posturile sunt distribuite astfel:
6.452 de posturi pentru spitalele finanţate din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS);
398,75 de posturi pentru Serviciile de Ambulanţă Judeţene (SAJ).
„Cea mai mare parte a posturilor deblocate vizează asistenţii medicali şi personalul auxiliar, categorii esenţiale pentru funcţionarea spitalelor şi a serviciilor de ambulanţă”, a transmis Ministerul Sănătăţii.
Structura completă a posturilor deblocate este următoarea:
2.593 posturi pentru asistenţi medicali;
2.567 posturi pentru personal medical auxiliar (infirmiere, brancardieri etc.);
1.433,75 posturi pentru medici;
257 posturi pentru farmacişti, biologi, biochimişti şi fizicieni.