Antena 3 CNN Externe Ce este "Domul de aur", sistemul de apărare aeriană pe care Donald Trump vrea să îl construiască până în 2029

Ce este "Domul de aur", sistemul de apărare aeriană pe care Donald Trump vrea să îl construiască până în 2029

B.N.
1 minut de citit Publicat la 08:28 21 Mai 2025 Modificat la 12:53 21 Mai 2025
Denumirea „Domul de Fier” face referire la sistemul de apărare al Israelului Foto: Hepta (2023, Gaza: Rachetele lansate din Fâșia Gaza spre Israel sunt interceptate de sistemul israelian de apărare aeriană)

 Donald Trump a anunţat marţi că Statele Unite vor construi un sistem de apărare antirachetă după modelul "Domului de fier" israelian şi pe care preşedintele SUA l-a numit "Domul de aur", scrie AFP, citată de Agerpres.

"Am plăcerea de a anunţa că am selectat oficial o arhitectură pentru acest sistem de ultimă generaţie", a declarat presei Donald Trump în Biroul Oval al Casei Albe, precizând că Ottawa se va alătura iniţiativei.

Sistemul va fi operaţional până la sfârşitul mandatului său în ianuarie 2029, a asigurat el, şi va costa în total "aproximativ 175 de miliarde de dolari, odată finalizat".

Donald Trump a vorbit despre acest proiect de scut antirachetă încă din timpul campaniei sale, dar experţii subliniază că aceste sisteme au fost iniţial concepute pentru a răspunde la atacuri cu rază scurtă şi medie de acţiune, nu pentru a intercepta rachete intercontinentale susceptibile să lovească Statele Unite. 

Critici de la SUA și China: "Războiului Stelelor"

La sfârşitul lui ianuarie, Donald Trump a semnat un ordin executiv pentru dezvoltarea unui "Dom de Fier american", care, potrivit Casei Albe, va fi un scut antirachetă total pentru a proteja teritoriul SUA.

Rusia şi China au criticat la acea dată anunţul, Moscova considerându-l un plan asemănător programului "Războiul Stelelor" susţinut de Ronald Reagan în timpul Războiului Rece.

Expresia "Dom de fier" face referire la sistemul de apărare al Israelului, care protejează ţara de atacuri cu rachete, artilerie sau drone.

Acest sistem a interceptat mii de rachete de la punerea sa în funcţiune în 2011. Are o rată de interceptare de aproximativ 90%, potrivit companiei militare israeliene Rafael care a participat la proiectarea sa, mai scrie Agerpres.

Israelul a dezvoltat "Domul de fier" pe cont propriu după războiul din Liban din 2006, înainte de a i se alătura Statele Unite care au oferit expertiză în apărare şi miliarde de dolari sprijin financiar.


Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole