Alexandru Nazare a declarat că în primele șapte luni ale anului 2026, deficitul bugetar a scăzut cu 37%. La finalul anului, deficitul este estimat să ajungă la 6,2%, o scădere semnificativă față de 9,3% din PIB, cifra record din 2024. Ministrul interimar al Finanțelor a avertizat însă că „este obligatoriu” ca această traiectorie să fie menținută, relatează Agerpres.
Ministrul liberal al Finanțelor a declarat că România a trecut de la o economie bazată pe consum pe datorie, la una bazată pe investiţii şi dezvoltare pe termen lung. Alexandru Nazare a făcut, pe pagina sa de Facebook, radiografia economică la zi a României.
„Un an de consolidare şi cea mai ambiţioasă corecţie fiscal-bugetară din UE: de la o economie bazată pe consum pe datorie, la o economie bazată pe investiţii şi dezvoltare pe termen lung. În 2024, România a avut un deficit bugetar de 9,3% din PIB. Nicio altă ţară din Uniunea Europeană nu a intrat în 2025 cu un deficit de peste 6%, în timp ce media UE a fost de 3,1%”, a scris, luni, ministrul Finanţelor.
Potrivit prognozei Comisiei Europene, deficitul anual al României a coborât la 7,9% din PIB în 2025 şi este estimat să ajungă la 6,2% în 2026. Pentru al doilea an la rând, România are cea mai amplă reducere a deficitului proiectată în UE.
„Astăzi, la puţin peste un an de când am schimbat paradigma finanţelor publice şi după primele şapte luni din 2026, avem o imagine clară a direcţiei în care mergem. Deficitul bugetar a scăzut de la 76,44 miliarde de lei în primele şapte luni din 2025 la 48,08 miliarde de lei în primele şapte luni din 2026. Înseamnă 28,36 miliarde de lei mai puţin, o reducere de aproximativ 37%. Această evoluţie nu este întâmplătoare. Veniturile bugetare au crescut cu 11,2%, în timp ce cheltuielile totale au crescut cu numai 2,9%. În acelaşi timp, cheltuielile de personal s-au redus cu peste 4 miliarde de lei”, a menționat Nazare.
Avertismentul lui Nazare
El consideră că, după un an de consolidare, România nu mai este nici pe departe în situaţia de la începutul anului 2025, când acumularea unui deficit de peste 9% însemna o economie dependentă de împrumuturi pentru a susţine un nivel de cheltuieli pe care veniturile statului nu îl puteau acoperi. Totuși, el a avertizat că măsurile de austeritate trebuie să continue.
„Dar nici nu suntem la capăt de drum. Am schimbat radical direcţia, dar este obligatoriu să menţinem aceeaşi traiectorie. Reducerea deficitului este obligatorie pentru a pune finanţele publice pe o bază sustenabilă şi pentru a reduce presiunea datoriei asupra economiei. În acest context, este important să vorbim despre datorie, pentru a înţelege amploarea schimbării pe care o operăm în modul în care gestionăm banii publici”, a adăugat şeful de la Finanţe.
Astfel, necesarul brut de finanţare al statului a ajuns de la 135 de miliarde de lei în 2021 la 278,5 miliarde de lei în 2026. Acesta include atât finanţarea deficitului nou, cât şi refinanţarea datoriei acumulate care ajunge la scadenţă. Datoria publică a crescut de la 46,9% din PIB în 2020 la 59,6% la finalul anului 2025, depăşind 1.138 de miliarde de lei.
De aceea, a spus Nazare, reducerea deficitului nu este o chestiune de opţiuni şi nu mai poate fi amânată pentru că „deficitele de astăzi devin datoria şi dobânzile de mâine”.
„Iar costul acestei datorii este unul foarte concret: în primele şapte luni din 2026, cheltuielile cu dobânzile au crescut cu 26,5%, depăşind 40 de miliarde de lei. Fiecare leu în plus plătit pentru dobânzi este un leu care nu mai poate fi folosit pentru şcoli, spitale, drumuri sau servicii publice mai bune. Este factura anilor în care statul a cheltuit constant mai mult decât şi-a permis”, a precizat ministrul.
În primele şapte luni din 2026, investiţiile au ajuns la 76,51 miliarde de lei, cu 14,83 miliarde de lei mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut - iar peste 71% din plăţile pentru investiţii sunt legate de fonduri europene şi PNRR. În acelaşi timp, plăţile pentru proiectele finanţate din fonduri europene şi PNRR au crescut cu 20,40 miliarde de lei, respectiv 60,08%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Potrivit sursei citate, direcţia susţinută la Ministerul Finanţelor vizează reducerea cheltuielilor: „Am început să mutăm centrul de greutate al economiei de la consum şi cheltuieli curente susţinute prin datorie către investiţii, producţie, infrastructură, activitate pentru companii şi locuri de muncă. România trebuie să facă, în continuare, o schimbare mult mai profundă decât simpla reducere a deficitului. Trebuie să schimbăm modelul de creştere economică”, a spus Alexandru Nazare.
Şeful de la Finanţe a atenţionat că, în ultimii ani, cererea a crescut mai repede decât producţia, iar consumul a fost susţinut în parte prin deficite şi importuri, ceea ce înseamnă un consum nesănătos, alimentat prin împrumuturi şi care nu poate constitui baza unei creşteri economice solide şi durabile.
„România trebuie să treacă de la un consum finanţat prin datorie la o creştere bazată pe investiţii, producţie, productivitate şi venituri pe termen lung. Obiectivul este ca puterea de cumpărare să fie susţinută de producţie, productivitate, locuri de muncă şi venituri reale, nu de datorie şi inflaţie. Nu este o tranziţie lipsită de costuri. Economia traversează o perioadă dificilă, marcată de vulnerabilităţi externe alături de cele interne, iar corectarea unui deficit atât de ridicat nu poate fi lipsită de efecte. Temperarea temporară a consumului este unul dintre efectele anticipate al ajustării, după o perioadă în care cererea a crescut mai repede decât producţia. Alternativa de la care am pornit implica riscul unei corecţii impuse de pierderea încrederii, cu dobânzi mai mari şi consecinţe mult mai grele pentru populaţie şi companii”, a mai scris ministrul.
În opinia sa, ajustarea fiscală este necesară şi pentru reducerea deficitelor gemene - deficitul bugetar al statului şi deficitul de cont curent, adică situaţia în care România cheltuieşte în exterior mai mult decât încasează. Împreună, „acestea ne fac mai dependenţi de finanţarea externă şi mai vulnerabili la dobânzi, cursul de schimb, percepţia investitorilor şi evaluările agenţiilor de rating”.
Potrivit lui Nazare, costurile ajustării trebuie însă limitate şi distribuite echitabil, cu protejarea persoanelor vulnerabile.
„România încă refinanţează datorii mari şi plăteşte dobânzi ridicate. Nu este o factură acumulată care să poate fi ştearsă într-un singur an. Ceea ce putem face însă este să reducem deficitul care o alimentează şi să schimbăm treptat direcţia. Aceasta cred că este obligaţia morală a generaţiei noastre. Mai puţini bani pentru dobânzi şi pentru funcţionarea ineficientă a statului şi mutarea accentului pe investiţiile care dezvoltă România şi creează oportunităţi pentru generaţiile următoare”, a concluzionat ministrul Finanţelor.
PIB-ul României a scăzut în primul semestru al anului cu 0,7%
Produsul Intern Brut (PIB) a scăzut în primul semestru al acestui an comparativ cu semestrul I din 2025 cu 0,7% pe seria brută şi cu 1,6% pe seria ajustată sezonier, potrivit datelor provizorii (1) publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS), relatează Agerpres.
Faţă de acelaşi trimestru din anul 2025, PIB a înregistrat, în trimestrul al doilea al acestui an, o scădere cu 0,4% pe seria brută şi cu 2% pe seria ajustată sezonier.
INS precizează că seria ajustată sezonier a PIB-ului trimestrial nu s-a modificat semnificativ în urma revizuirii estimărilor pentru trimestrul II din 2026 în varianta provizorie, faţă de varianta „semnal” publicată în 14 august 2026.
Produsul Intern Brut (date ajustate sezonier) estimat pentru trimestrul al doilea din 2026 a fost de 521,099 miliarde de lei preţuri curente.
„În trimestrul II 2026, comparativ cu trimestrul anterior, Produsul Intern Brut s-a menţinut nemodificat şi a înregistrat o scădere cu 2,0 % faţă de trimestrul II 2025”, a transmis INS.
PIB-ul estimat pentru semestrul I al anului a fost de 1.023,031 miliarde de lei preţuri curente, în scădere - în termeni reali - cu 1,6% faţă de semestrul I 2025.
Ca serie brută, Produsul Intern Brut estimat pentru trimestrul al doilea din 2026 a fost de 494,446 miliarde de lei preţuri curente, în scădere - în termeni reali - cu 0,4% faţă de trimestrul II din 2025.
PIB-ul estimat pentru primul semestru al acestui an a fost de 900,354 miliarde de lei preţuri curente, în scădere - în termeni reali - cu 0,7% faţă de semestrul I din 2025.
La creşterea PIB, în semestrul I 2026 faţă de perioada similară a anului trecut, contribuţii pozitive au avut următoarele activităţi economice:
- construcţiile (+0,7%), cu o pondere de 6,2% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu +12,3%;
- activităţile de spectacole, culturale şi recreative, reparaţiile de produse de uz casnic şi alte servicii (+0,4%), cu o pondere de 4,3% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu +11,7%;
- agricultura, silvicultura şi pescuitul (+0,1%), cu o pondere de 1,7% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu +3,5%;
O contribuţie negativă la creşterea PIB au înregistrat-o:
- comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, transportul şi depozitarea, hotelurile şi restaurantele (-0,9%), cu o pondere de 21,6% la formarea PIB şi al căror volum de activitate a scăzut cu -3,9%;
- industria (-0,5%), cu o pondere de 16% la formarea PIB şi al cărei volum de activitate a scăzut cu -2,9%;
- informaţiile şi comunicaţiile (-0,3%), cu o pondere de 7,3% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a micşorat cu -3,5%;
- tranzacţiile imobiliare (-0,3%), cu o pondere de 7,5% la formarea PIB şi al căror volum de activitate a scăzut cu -4,5%;
- administraţia publică şi apărarea, asigurările sociale din sistemul public, învăţământul, sănătatea şi asistenţa socială (-0,2%), cu o pondere de 12,7% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a redus cu -1,7%;
Următoarele sectoare nu au contribuit la creşterea PIB:
- intermedierile financiare şi asigurările, cu o pondere de 3,7% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu +1,2%;
- activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice, activităţile de servicii administrative şi activităţile de servicii suport, cu o pondere de 7,6% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a redus cu -0,6%.
Impozitele nete pe produs, cu o pondere de 11,4% la formarea PIB, au contribuit cu +0,3% la creşterea PIB, volumul lor majorându-se cu +2,5%;
Din punctul de vedere al utilizării PIB, în semestrul I al anului 2026 faţă de acelaşi semestru din 2025, evoluţia s-a datorat în principal următorilor indicatori:
- cheltuiala pentru consumul final al gospodăriilor populaţiei, al cărei volum s-a redus cu -2,5%, contribuind cu -1,5% la modificarea PIB;
- cheltuiala pentru consumul final individual al administraţiilor publice, al cărei volum s-a majorat cu +1,7%, contribuind cu +0,1% la creşterea PIB;
- consumul final colectiv efectiv al administraţiilor publice, al cărui volum s-a majorat cu +6.0%, contribuind cu +0,6% la creşterea PIB;
- formarea brută de capital fix, al cărei volum s-a majorat cu +10,9%, contribuind cu +2,4% la creşterea PIB.
Exportul net a avut o contribuţie negativă la modificarea PIB (-0,1%), consecinţă a creşterii volumului importurilor de bunuri şi servicii, cu +1,6% corelat cu o creştere mai lentă a volumului exporturilor de bunuri şi servicii (+1,3%).