Antena 3 CNN Economic Companii Facturile Hidroelectrica întârzie în ianuarie 2026, iar unele plăți nu vor fi scăzute imediat din soldul clienților. Care este motivul

Facturile Hidroelectrica întârzie în ianuarie 2026, iar unele plăți nu vor fi scăzute imediat din soldul clienților. Care este motivul

Mia Lungu
<1 minut de citit Publicat la 14:23 31 Dec 2025 Modificat la 14:30 31 Dec 2025
Contor de electricitate. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Agerpres Foto

Clienții Hidroelectrica vor primi facturile cu întârziere în luna ianuarie 2026, a anunțat compania miercuri, potrivit Agerpres.

Hidroelectrica va derula, în perioada 1–20 ianuarie, un proiect de digitalizare și creștere a calității serviciilor oferite clienților, operațiune ce presupune implementarea unui nou sistem informatic, precum și migrarea bazelor de date, a informat compania, miercuri.

Potrivit sursei citate, noile sisteme informatice vor permite, pe termen mediu și lung, o gestionare mai eficientă a relației cu clienții, procese de facturare mai rapide și mai sigure, o transparență sporită a informațiilor privind soldurile și plățile, precum și dezvoltarea unor funcționalități digitale îmbunătățite, orientate către nevoile consumatorilor.

În contextul acestor operațiuni tehnice, Hidroelectrica avertizează că, temporar, anumite activități vor fi întrerupte, printre care emiterea și corectarea facturilor, reconcilierea soldurilor și alocarea plăților, precum și alte operațiuni care presupun accesarea sau modificarea bazelor de date.

De asemenea, plățile efectuate prin alte canale decât aplicația iHidro, cum ar fi transferurile bancare realizate în perioada 1–15 ianuarie, se vor reflecta în soldurile clienților după finalizarea etapelor de migrare, respectiv începând cu 15 ianuarie.

Compania precizează că aceste întârzieri nu vor afecta drepturile contractuale ale clienților.

Citește mai multe din Companii
» Citește mai multe din Companii
TOP articole