Antena 3 CNN High Tech Imperiul AI al lui Sam Altman va consuma atât de multă energie cât Elveția și Portugalia la un loc. Experții spun că e „înfricoșător”

Imperiul AI al lui Sam Altman va consuma atât de multă energie cât Elveția și Portugalia la un loc. Experții spun că e „înfricoșător”

D.C.
4 minute de citit Publicat la 11:54 25 Sep 2025 Modificat la 11:54 25 Sep 2025
Sam Altman, CEO OpenAI FOTO: Getty Images

Sam Altman și partenerii lui au anunțat că viitoarele centre de date AI dezvoltate de ei vor consuma peste 5.000 de megawați pe zi, o cantitate uriașă de energie, atât cât consumă două mari metropole americane - New York și San Diego - în zilele cu valuri de căldură record, când toate aparatele de aer condiționat sunt deschise. Aproximativ aceeași cantitate de energie consumă două țări europene - Elveția și Portugalia.

Acest anunț este un „moment fundamental” pe care Andrew Chien, profesor de informatică la Universitatea din Chicago, spune că a așteptat mult timp să îl vadă devenind realitate.

„Sunt om de știință în domeniul calculatoarelor de 40 de ani și, pentru cea mai mare parte a acestui timp, calculatoarele reprezentau cea mai mică parte din consumul de energie al economiei noastre”, a spus Chien pentru Fortune. „Acum, devine o parte mare din ceea ce consumă întreaga economie”.

El a numit această schimbare atât entuziasmantă, cât și alarmantă.

„E înfricoșător pentru că… acum calculul ar putea ajunge la 10% sau 12% din consumul mondial de energie până în 2030. Ajungem la momente fundamentale în modul în care gândim AI-ul și impactul său asupra societății”.

Săptămâna aceasta, OpenAI a anunțat un plan dezvoltat împreună cu Nvidia pentru a construi centre de date AI care să consume până la 10 gigawați de energie, cu alte proiecte în derulare ce totalizează 17 gigawați. Aceasta este echivalentul alimentării cu energie a New York City, care folosește 10 gigawați în timpul verii, și San Diego, în timpul valului intens de căldură din 2024, când au fost folosiți peste cinci gigawați. Sau, după cum a spus un expert, e aproape de cererea totală de electricitate a Elveției și Portugaliei la un loc.

„Este uimitor”, a spus Chien. „Acum un an și jumătate se discuta despre cinci gigawați. Acum au urcat miza la 10, 15, chiar 17. E o escaladare continuă”.

Fengqi You, profesor de inginerie a sistemelor energetice la Universitatea Cornell, care studiază și el AI-ul, este de acord cu Chien.

„Zece gigawați depășesc cererea de vârf de energie a Elveției sau Portugaliei”, a spus el pentru Fortune. „Șaptesprezece gigawați e ca și cum ai alimenta ambele țări împreună”.

Rețeaua electrică din Texas, unde Altman a dat startul unuia dintre proiecte săptămâna aceasta, are de obicei în jur de 80 de gigawați.

„Deci vorbim despre o cantitate de energie comparabilă cu 20% din toată rețeaua electrică a Texasului”, a spus Chien. „Și asta e pentru toate celelalte industrii — rafinării, fabrici, gospodării. Este o cantitate enormă de energie”.

Altman a prezentat această extindere ca fiind necesară pentru a ține pasul cu cererea explozivă a AI.

„Asta e ceea ce trebuie pentru a livra AI”, a spus el. Utilizarea ChatGPT, a menționat el, a crescut de zece ori în ultimele 18 luni.

Sursa de energie de care are nevoie AI-ul

Altman nu a ascuns că preferă energia nucleară. A susținut atât startup-uri de fisiune, cât și de fuziune, mizând că doar reactoarele pot oferi un output constant și concentrat necesar pentru cererea insațiabilă a AI.

„Infrastructura de calcul va fi baza economiei viitorului”, a spus el, prezentând energia nucleară drept coloana vertebrală a acelui viitor.

Totuși, Chien este direct despre limitele pe termen scurt.

„Din câte știu, cantitatea de energie nucleară ce poate fi introdusă în rețea până în 2030 este sub un gigawatt”, a spus. „Deci, când auzi 17 gigawați, cifrele nu se potrivesc”.

Cu proiecte ca cele ale OpenAI care cer 10 până la 17 gigawați, energia nucleară este „departe și cu o creștere lentă, chiar și când se va ajunge acolo”, a spus Chien. El se așteaptă ca eolienele, solarele, gazul natural și noile tehnologii de stocare să domine.

You, expertul în sisteme energetice de la Cornell, a avut o opinie de mijloc. A spus că energia nucleară ar putea deveni inevitabilă pe termen lung, dacă AI continuă să se extindă, dar a avertizat că „pe termen scurt nu există capacitate de rezervă suficientă”, fie ea din surse fosile, regenerabile sau nucleare. „Cum putem extinde această capacitate pe termen scurt? Nu e clar”, a spus el.

De asemenea, a atras atenția că acest termen poate fi nerealist.

„O centrală nucleară tipică se autorizează și se contruiește în ani de zile”, a spus el. „Pe termen scurt, vor trebui să se bazeze pe regenerabile, gaz natural și poate pe modernizarea centralelor vechi. Energia nucleară nu va ajunge suficient de rapid”.

Costurile de mediu

Costurile de mediu sunt mari, consideră experții. „Trebuie să ne confruntăm cu realitatea că firmele au promis că vor fi curate și neutre din punct de vedere al emisiilor, dar în fața creșterii AI probabil că nu pot”, a spus Chien.

Ecosistemele ar putea fi puse sub presiune, a spus You de la Cornell. „Dacă centrele de date consumă toată apa locală sau distrug biodiversitatea, asta creează consecințe grave”, a explicat.

Investițiile sunt uriașe. Fiecare sit OpenAI este evaluat la aproximativ 50 de miliarde de dolari, ajungând la un total de 850 de miliarde în cheltuieli planificate. Nvidia singură a promis până la 100 de miliarde de dolari pentru extindere, oferind milioane de procesoare noi Vera Rubin.

Chien a adăugat că este nevoie de o discuție mai amplă despre costurile de mediu iminente ale folosirii atâtor resurse electrice pentru AI. Dincolo de emisiile de carbon, a arătat spre presiunea ascunsă asupra apelor, biodiversității și comunităților locale din apropierea centrelor uriașe de date. Doar răcirea poate consuma cantități enorme de apă potabilă în zone deja afectate de lipsă de apă. Și fiindcă hardware-ul se schimbă rapid, cu procesoare Nvidia noi lansate anual, cipurile vechi sunt constant eliminate, generând deșeuri pline de substanțe toxice.

„Ne-au spus că aceste centre de date vor fi curate și eco”, a spus Chien. „Dar în fața creșterii AI, nu cred că pot fi. Acum este momentul să le cerem socoteală”.

Citește mai multe din High Tech
» Citește mai multe din High Tech
TOP articole