Antena 3 CNN Life Lumea animalelor În SUA au rămas mai puţin de 100 de oceloţi. Imagini de arhivă cu pisicile sălbatice pe care americanii încearcă acum să le salveze

În SUA au rămas mai puţin de 100 de oceloţi. Imagini de arhivă cu pisicile sălbatice pe care americanii încearcă acum să le salveze

Mia Lungu
4 minute de citit Publicat la 14:30 10 Mar 2025 Modificat la 14:30 10 Mar 2025
Oceloții erau vânați pentru blana lor frumoasă. Sursa foto: Imagine de arhivă/ Getty Images

Într-o cursă contra cronometru pentru a salva oceloţii, feline sălbatice pe cale de dispariţie, oameni de ştiinţă şi conservaţionişti străbat zonele sălbatice ale Statelor Unite ale Americii cu obiectivul de a asigura un viitor pentru aceste animale, transmite luni Reuters, potrivit Agerpres.

Oceloţii erau foarte frecvenţi în sud-vestul SUA în anii 1800, dar în prezent populaţia acestor feline a scăzut până la aproximativ 100 de indivizi, împărţiţi în două populaţii mici, reproducătoare, în sudul Texasului.

În timp ce această specie de feline este întâlnită şi în Mexic, America Centrală şi de Sud, pisile sălbatice din Texas, cu blana lor caracteristică, cu pete, sunt ultimele exemplare de oceloţi în mediul natural de pe teritoriul SUA.

Imagini de arhivă surprinse în anii 50 și 60, arată cum oceloții erau „adoptați” uneori ca animale de companie, iar hainele făcute de blana lor erau purtate de vedetele de la acel moment.

„Doar dacă te uiţi la aceste pisici nu ai cum să nu-ţi doreşti să salvezi această specie”

„Doar dacă te uiţi la aceste pisici nu ai cum să nu-ţi doreşti să salvezi această specie”, a declarat Bill Swanson, director de cercetare la parcul zoologic din Cincinnati, care a străbătut SUA în cadrul unui program de reproducere a oceloţilor din captivitate cu material genetic recoltat de la exemplare sălbatice.

„Nu este vorba doar despre salvarea ocelotului, este vorba despre salvarea habitatului şi a ecosistemului în care trăieşte şi în care trăiesc şi alte multe animale”, a mai adăugat el.

Organizaţia nonprofit East Foundation, din San Antonio, se ocupă de una dintre cele două populaţii reproducătoare de oceloţi aflată într-o rezervaţie naturală de 810 km pătraţi, pe terenul unui ranch din sudul Texasului. Ashley Reeves, cercetător veterinar din cadrul acestei fundaţii, a declarat că oamenii au jucat un rol major în declinul ocelotului, aflat încă din 1982 pe lista speciilor în pericol de dispariţie din SUA.

„Erau vânate pentru frumoasa lor blană”

„Pe vremea când comerţul cu blănuri era foarte popular, aceste pisici erau vânate pentru frumoasa lor blană. La acest lucru se adaugă şi pierderile de habitat, intruziunile antropice, oraşele şi aşezările umane care au apărut în habitatul lor, drumurile şi şoselele. În prezent, cei mai mulţi oceloţi mor loviţi de maşini”, a declarat Reeves.

Reeves şi Swanson lucrează la proiectul de salvare a oceloţilor din 2021. Echipa a încercat - fără succes deocamdată - să reproducă oceloţii în două moduri. Primul, prin inseminare artificială - sperma colectată de la un mascul este depozitată direct în tractul reproducător al femelei. Al doilea mod este cel al fertilizării in vitro, în care ovocitele sunt colectate de la femele şi fertilizate cu spermă într-un vas petri, după care embrionul se dezvoltă în incubator. Embrionul viabil este apoi transferat chirurgical într-o femelă purtătoare sau este îngheţat pentru a fi transferat mai târziu.

Din cele 13 inseminări artificiale şi 4 proceduri de fertilizare in vitro desfăşurate în ultimii ani, niciuna nu a produs pui viabili.

„Oceloţii sunt animale care se reproduc foarte lent”

Swanson consideră că de vină este calitatea scăzută a spermei oceloţilor din cauza endogamiei, a stresului de mediu, cum este deshidratarea din cauza perioadelor de secetă şi motilitatea scăzută - abilitatea spermatozoizilor de a se deplasa - în cazul specimenelor de spermă ce au fost în prealabil îngheţate.

„Un ocelot are de obicei un pui. Acesta este numărul normal de pui pe care-l au. Iar în sălbăticie mama va creşte puiul timp de un an, până devine suficient de puternic pentru a se descurca singur. Aşa că, în mod natural, oceloţii sunt animale care se reproduc foarte lent”, conform lui Swanson.

La Texas State Aquarium din Corpus Christi, Texas, în luna decembrie, echipa a extras două ovocite de la un ocelot în vârstă de 5 ani pe nume Milla şi a aşteptat cu răbdare să vadă dacă se formează un embrion după combinarea ovocitelor cu spermă într-un vas petri. După două zile de aşteptare, cercetătorii au fost dezamăgiţi să descopere că procedura nu a funcţionat.

Un nou adăpost pentru oceloți este construit în Texas

„Este dezamăgitor. Dar în acelaşi timp, ştiinţa nu funcţionează mereu aşa cum ne-am aştepta noi”, a comentat Reeves.

Cercetătorii îşi vor petrece următoarele câteva luni capturând oceloţi masculi în sălbaticie pentru a le colecta sperma şi a relua procedurile de fertilizare în cursul toamnei. 

Până la sfârşitul acestui an va fi construită o nouă facilitate la Kingsville, Texas, pentru adăpostirea oceloţilor, pentru a le asigura asistenţă medicală şi reproductivă, precum şi pentru a le oferi puilor de ocelot un cadru în care să înveţe să vâneze singuri, înainte de a fi eliberaţi în mediul natural.

Citește mai multe din Lumea animalelor
» Citește mai multe din Lumea animalelor
TOP articole