Antena 3 CNN Externe Jair Bolsonaro cere să iasă din închisoare pentru a se opera de hernie, în ziua de Crăciun

Jair Bolsonaro cere să iasă din închisoare pentru a se opera de hernie, în ziua de Crăciun

Adrian Dumitru
1 minut de citit Publicat la 18:18 23 Dec 2025 Modificat la 18:18 23 Dec 2025
Foto: Getty Images

Jair Bolsonaro a cerut să iasă din închisoare pentru a se opera, chiar în ziua de Crăciun. Avocații fostului președinte brazilian au cerut instanțelor să-i permită acestuia să iasă temporar din detenție pentru a intra în spital, relatează AFP, citată de Agerpres.

Această operaţie a fost autorizată de Alexandre de Moraes, judecător la Curtea Supremă, însărcinat cu procesul în urma căruia fostul preşedinte de extremă dreapta (2019-2022) a fost condamnat, în septembrie, la 27 de ani de închisoare pentru lovitură de stat.

Această autorizaţie a fost acordată după o expertiză întreprinsă de poliţia federală, care a considerat că intevenţia chirurgicală este justificată.

Judecătorul Moraes a cerut atunci avocaţilor să aleagă o dată, care trebuie acum să fie analizată de biroul procurorului general al Republicii, înainte de a fi validată definitiv de magistrat.

Dacă se va da undă verde, Jair Bolsonaro, 70 de ani, va ieşi miercuri din clădirea poliţiei federale din Brasilia, unde este încarcerat de la sfârşitul lui noiembrie, pentru a fi spitaliza la DF Star, o clinică privată din capitala braziliană unde a fost deja operat în trecut.

Bolsonaro urmează să fie supus unei intervenţii chirugicale pentru tratarea unei hernii inghinale. Durata spitalizării sale nu a fost precizată.

Apărarea a cerut, de asemenea, ca soţia fostului preşedinte, Michelle Bolsonaro, să îl însoţească în timpul acestei spitalizări.

Vineri, judecătorul Moraes a respins, de asemenea, un nou recurs al avocaţilor lui Bolsonaro şi a refuzat să-i acorde posibilitatea de a-şi ispăşi pedeapsa la domiciliu.

Fostul şef de stat urma să acorde un interviu site-ului Metropoles, primul de după încarcerarea sa, însă l-a anulat în ultimul minut din „motive de sănătate”, potrivit unui bilet scris de mână, dat publicităţii de acest site.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole