Antena 3 CNN › Externe › Polonia a arestat doi ucraineni suspectaţi de spionaj şi sabotaj în beneficiul Rusiei

Polonia a arestat doi ucraineni suspectaţi de spionaj şi sabotaj în beneficiul Rusiei

A.E.D.
1 minut de citit Publicat la 12:46 10 Noi 2026 Modificat la 12:49 10 Noi 2026
Polonia a arestat doi ucraineni suspectaţi de spionaj şi sabotaj în beneficiul Rusiei. *Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Getty Images

Polonia a arestat doi bărbaţi ucraineni suspectaţi de spionaj şi sabotaj la ordinul serviciilor de informaţii din Rusia, a anunţat marţi Agenţia de securitate internă (ABW), relatează Reuters, potrivit Agerpres. "Procurorul i-a acuzat pe ambii deţinuţi că s-au angajat în activităţi de spionaj în slujba unui serviciu de informaţii străin împotriva Republicii Polonia, precum şi în comiterea de acte de sabotaj", s-a transmis într-un comunicat al ABW.

Polonia acuză de multă vreme Rusia şi aliatul său Belarus că desfăşoară o campanie hibridă care include sabotaje, atacuri cibernetice şi dezinformare de la declanşarea invaziei Rusiei în Ucraina în 2022. Rusia a negat în mod repetat aceste acuzaţii.

"Potrivit descoperirilor ABW, suspecţii au îndeplinit sarcini pentru serviciile speciale ruse, care au inclus, între alte lucruri, spionarea infrastructurii critice şi a facilităţilor militare din întreaga ţară", a precizat agenţia într-un comunicat.

"Procurorul i-a acuzat pe ambii deţinuţi că s-au angajat în activităţi de spionaj în slujba unui serviciu de informaţii străin împotriva Republicii Polonia, precum şi în comiterea de acte de sabotaj", a adăugat sursa citată.

Potrivit anchetatorilor, bărbaţii au dat foc unor vehicule după ce le-au înlocuit plăcuţele de înmatriculare cu unele care semănau cu cele folosite de armata ucraineană. Cei doi au fost plătiţi pentru că au îndeplinit aceste sarcini, inclusiv în criptomonede.

"Investigaţia a stabilit că acte de sabotaj au fost comise din ordinul serviciilor ruse de informaţii şi erau menite să alimenteze sentimentul anti-ucrainean", au precizat procurorii într-un comunicat separat.

Cei doi bărbaţi riscă să fie condamnaţi, în caz că vor fi găsiţi vinovaţi, de la zece ani de închisoare şi până la închisoare pe viaţă.

Ambasada Rusiei de la Varşovia nu a răspuns imediat unui email al Reuters prin care i s-a solicitat o reacţia la aceste acuzaţii.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole