Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Decisiv Președintele CJ Ialomița: ”Solicităm demiterea managerului Spitalului Urziceni”

Președintele CJ Ialomița: ”Solicităm demiterea managerului Spitalului Urziceni”

Marian Pavel, președintele Consiliului Județean Ialomița, a avut o intervenție la Antena 3 CNN, în cadrul emisiunii Decisiv, cu privire la cazul femeii care a născut pe asfalt, în fața unității medicale din Urziceni: ”Solicităm demiterea managerului Spitalului”.

de Redacția Antena 3 CNN    |   

”Grupul consilierilor PSD din Consiliul Local al Municipiului Urziceni solicită, și vor depune un proiect de hotărâre privind demiterea managerului Spitalului. Asta este, până la urmă, pârghia pe care o avem noi la îndemână. Știți foarte bine că Spitalul nu este în subordinea Consiliului Județean, ca atribuții.

Singura măsură pe care putem noi să o luăm este una politică, să folosim consilierii PSD și probabil că lângă consilierii PSD vor veni și ceilalți consilieri din opoziție și să adoptăm un proiect de hotărâre prin care să solicităm demiterea managerului Spitalului”, a declarat, în direct la Antena 3 CNN, președintele Consiliului Județean Ialomița, Marian Pavel

Subiecte în articol: Spitalul Municipal Urziceni demitere
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Buzău