Antena 3 CNN Politică Prima reacţie a României după ce Trump a cerut ajutorul statelor membre NATO pentru Strâmtoarea Ormuz

Prima reacţie a României după ce Trump a cerut ajutorul statelor membre NATO pentru Strâmtoarea Ormuz

A.E.D.
1 minut de citit Publicat la 11:10 16 Mar 2026 Modificat la 13:19 16 Mar 2026
Oana Ţoiu, ministrul Afacerilor Externe al României. Sursa foto: Agerpres

Ministrul Afacerilor Externe al României, Oana Ţoiu, a declarat luni dimineaţa că alianţa NATO are un scop defensiv şi că ţara noastră a permis deja Statelor Unite să folosească bazele militare pentru războiul din Iran. Reacţia şefei diplomației române vine la scurt timp după ce preşedintele american, Donald Trump, a solicitat statelor membre NATO să intervină pentru a ţine Strâmtoarea Ormuz deschisă.

Închiderea Strâmtorii Ormuz de către oficialii de la Teheran, ca represalii pentru loviturile aeriene ale SUA și Israelului, a provocat cea mai mare perturbare din istorie a aprovizionării cu petrol și o creștere abruptă a prețurilor la nivel global.

În timp ce Japonia, Australia și Regatul Unit au transmis că nu au în plan să trimită nave pentru a securiza ruta maritimă care leagă Golful Persic de Golful Oman, liderul de la Casa Albă, Donald Trump, își intensifică presiunile asupra aliaților pentru a oferi sprijin. Iar şefa diplomației române, Oana Țoiu, a subliniat în timpul declaraţiilor de astăzi că atenția trebuie să se concentreze asupra faptului că NATO este o alianță defensivă.

"Am spus şi vom continua să spunem că NATO este, mai întâi de toate, o alianţă defensivă şi aceasta este cea mai importantă parte pe care trebuie să ne concentrăm.

În ceea ce priveşte oferirea de sprijin, aşa cum am mai spus, România a acceptat să permită Statelor Unite ca împreună să ne creştem capacităţile de apărare, inclusiv cele non-cinetice, pentru că, eu cred că este, de asemenea, la fel de important ca, odată ce avem acest parteneriat strategic în vigoare, iar România şi Statele Unite au un asemenea parteneriat de multă vreme, când vine vorba despre capabilităţi defensive, acestea sunt ceva ce putem folosi", a declarat Oana Ţoiu.

 

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole