Președintele în exercițiu al Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a câștigat, miercuri, al patrulea său mandat consecutiv la conducerea FRF, el fiind votat de 258 din cei 263 de membri prezenți la Adunarea Generală de alegeri desfășurată la Casa Fotbalului din Capitală, notează Agerpres.
În vârstă de 41 de ani, Burleanu l-a învins pe unicul său contracandidat, Ilie Ștefan Drăgan, care a primit doar 5 voturi. Sorin Răducanu, un al treilea posibil candidat, nu a participat la alegeri, dosarul său fiind respins la începutul acestei luni de Comisia de verificare a dosarelor de candidatură pentru funcțiile de conducere din cadrul FRF.
Candidatura lui Răzvan Burleanu a fost contestată în mass-media de mai mulți oameni din fotbal, printre care și Ilie Ștefan Drăgan și Sorin Răducanu. Aceștia au susținut că președintele în exercițiu nu ar fi avut dreptul să mai candideze. Răzvan Burleanu se află la conducerea FRF din 2014, fiind la cel de-al patrulea său mandat consecutiv în funcția de președinte al instituției, cu unul mai mult decât prevede statutul federației.
De ce are voie încă un mandat
Burleanu a explicat în mai multe rânduri că, deși statutul FRF prevede o limită de trei mandate, regula a fost introdusă în timpul primului său mandat, care nu se ia astfel în considerare.
Răzvan Burleanu conduce Federația Română de Fotbal din 5 martie 2014, atunci când a câștigat alegerile pentru președinție în dauna celorlalți trei candidați: Vasile Avram, Gheorghe Chivorchian și Sorin Răducanu. La momentul respectiv, el avea 29 de ani și devenea cel mai tânăr președinte al FRF.
La scrutinul din 18 aprilie 2018, Burleanu s-a impus încă din primul tur, fiind votat de 168 dintre cei 254 de membri afiliați prezenți la Adunarea Generală. Principalul său contracandidat, Ionuț Lupescu, component al 'Generației de aur', a obținut doar 78 dintre voturile președinților de cluburi și ai Asociațiilor Județene. Pe locul trei s-a clasat fostul fotbalist Marcel Pușcaș, cu 8 voturi, iar pe cel de-al patrulea Ilie Drăgan, fost lector al Școlii Federale de Antrenori, care nu a strâns niciun sufragiu.
La alegerile din 12 aprilie 2022, Răzvan Burleanu a fost unicul candidat, fiind votat în unanimitate de cei 266 de membri prezenți dintre cei 278 afiliați la Adunarea Generală desfășurată la Arena Națională din Capitală.
Cine este Răzvan Burleanu
Răzvan Burleanu s-a născut la 1 iulie 1984, la Bacău. Este fiul unui fost fotbalist al echipelor FCM Bacău și Ceahlăul Piatra Neamț, Gheorghe Burleanu, acesta având peste 300 de meciuri în primul eșalon.
La vârsta de șapte ani s-a înscris la Centrul de copii și juniori al lui FCM Bacău, participând apoi la selecțiile pentru echipele reprezentative de juniori.
De la 14 ani a urmat cursurile Școlii de Arbitri, fiind arbitru până la 19 ani. A urmat cursurile Colegiului Național 'Gheorghe Vrânceanu' din Bacău și Facultatea de Științe Politice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) din București. La SNSPA a obținut un masterat, iar la Universitatea Națională de Apărare Carol I a urmat cursuri de specializare în domeniul politicilor și strategiilor de securitate. A obținut doctoratul, la SNSPA, în domeniul schimbărilor organizaționale produse în România ca urmare a proceselor instituționale de europenizare.
A lucrat succesiv la: Primăria municipiului Bacău, Parlamentul României - Comisia juridică, Autoritatea Electorală Permanentă, Administrația Prezidențială - Departamentul pentru minorități naționale.
A fost președintele Federației Române de Minifotbal (2012-2014), pe care a fondat-o. În 2012, a pus, la Praga, alături de alți reprezentanți ai minifotbalului din Europa, bazele Federației Europene de Minifotbal, fiind votat în unanimitate președinte al acesteia, mandat pe care l-a deținut până în ianuarie 2017. În 2013, la Birmingham, în Marea Britanie, împreună cu ceilalți președinți ai forurilor continentale din întreaga lume și cu alți oficiali din minifotbal, a pus bazele Federației Internaționale de Minifotbal.
La 20 aprilie 2021, Răzvan Burleanu a fost ales în Consiliul FIFA, iar în 3 aprilie 2025 a fost reconfirmat în funcție. Actualul mandat în Consiliul FIFA, valabil până în 2029, îi aduce acestuia și poziția de membru al Comitetului Executiv UEFA.