Antena 3 CNN Externe Rusia și Ucraina și-au returnat câte 307 soldați în a doua etapă a celui mai mare schimb de prizonieri de la începutul războiului

Rusia și Ucraina și-au returnat câte 307 soldați în a doua etapă a celui mai mare schimb de prizonieri de la începutul războiului

Andrei Paraschiv
1 minut de citit Publicat la 15:13 24 Mai 2025 Modificat la 15:13 24 Mai 2025
A doua etapă de schimb de prizonieri de război a adus în ţările lor încă 307 soldaţi. Foto: Profimedia Images

Rusia a anunţat sâmbătă că 307 de soldaţi ruşi au fost schimbaţi pentru acelaşi număr de militari ucraineni în a doua etapă a unui schimb major de prizonieri între Kiev şi Moscova în formula "1.000 pentru 1.000", scrie Agerpres.

"La 24 mai, în conformitate cu acordurile ruso-ucrainene încheiate la 16 mai la Istanbul, alţi 307 de militari ruşi au fost repatriaţi" din Ucraina, a indicat Ministerul rus al Apărării într-un comunicat, precizând că aceşti militari se află în prezent în Belarus, unde primesc "ajutor medical şi psihologic".

La Kiev, anunţul privind schimbul de prizonieri de război în a doua etapă a fost făcut de către preşedintele Volodimir Zelenski, potrivit agenţiei de presă Unian.

"Numai în aceste două zile, am putut aduce acasă 697 de persoane. Aşteptăm continuarea mâine", a spus el.

Zelenski a detaliat că printre cei care au fost eliberaţi de Rusia sâmbătă sunt "soldaţi ai armatei noastre, ai Serviciului pentru frontiera de stat şi din cadrul Gărzii Naţionale".

Kievul a fost vizat în noaptea de vineri spre sâmbătă de unul dintre cele mai masive atacuri cu drone şi rachete ruseşti din ultimii trei ani. Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat sâmbătă că doar sancţiunile internaţionale suplimentare ar putea forţa Rusia să accepte o încetare a focului.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole