Ministrul Economiei, Daniel Zamfir, a spus, miercuri, că speră să găsească pe masă demisia secretarului general al Ministerului, Adriana Miron. Reacția vine după ce Bolojan i-a prelungit mandatul cu 6 luni, marți, chiar înainte să plece din functia de prim-ministru. Antena 3 CNN a dezvăluit, în luna mai, că Adriana Miron a făcut parte din „grupul de lucru” pentru SAFE, deși a fost condamnată, în 2015, la doi ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu și fals intelectual.
„Ieri, Ilie Bolojan a semnat prelungirea pe 6 luni a mandatului de secretar general al Ministerului Economiei, dnei Adriana Miron. Azi, când ajung la minister, sper să găsesc pe masă demisia doamnei în cauză”, a scris Zamfir, pe Facebook.
Pe 20 mai, la emisiunea „Decisiv”, a fost dezvăluită componența grupului de lucru pentru programul SAFE. De aproape un an, în spațiul public s-a ridicat întrebarea: cine a decis direcționarea a miliarde de euro către companii de armament din străinătate și cine sunt persoanele care au negociat și au semnat alocarea, inclusiv suma de aproximativ 7 miliarde de euro către compania germană Rheinmetall.
Guvernul a susținut constant că există un „grup de lucru”, fără a oferi detalii suplimentare. Mai mult, la întrebările Antena 3 CNN, Cancelaria Prim-ministrului a precizat că nu pot fi oferite informații cu caracter personal despre delegații care fac parte din această structură.
Potrivit dezvăluirilor făcute de realizatoarea emisiunii, Cătălina Porumbel, o prezență controversată în „grupul de lucru” privind programul SAFE a fost Adriana Miron, secretar general al Ministerului Economiei, care fost condamnată în 2015 la doi ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu și fals intelectual. Ea a fost delegată de către Ministrul Economiei, Irineu Darău.
Adriana Miron a fost numită administrator special la o filială Romarm, fără experiență în domeniu. Anterior, a ocupat funcția de city manager al Brașovului în perioada administrației conduse de Allen Coliban.
Răzvan Pîrcălăbescu, directorul Romarm, a explicat că filiala unde Adriana Miron este administrator special, Carfil S.A. Brașov, este implicată în proiecte precum drona românească. El nu a știut să spună cum a ajuns o persoană condamnată penal definitiv pentru abuz în serviciu și fals intelectual în astfel de poziții, precizând că funcția de administrator special este ocupată prin numire directă de către ministru.