Antena 3 CNN Externe Un cutremur de 6,7 a lovit Japonia, la patru zile după un altul și mai puternic. Japonezii se tem că va urma un mega-seism

Un cutremur de 6,7 a lovit Japonia, la patru zile după un altul și mai puternic. Japonezii se tem că va urma un mega-seism

G.M.
1 minut de citit Publicat la 07:42 12 Dec 2025 Modificat la 07:42 12 Dec 2025
Japonia se așteaptă la un cutremur și mai puternic, după cele de 7,5 și 6,7 care au avut loc săptămâna asta. FOTO Profimedia Images

Un cutremur cu magnitudinea 6,7 a lovit vineri nord-estul Japoniei, la ora 11:44 (ora locală), potrivit autorităților nipone. Seismul a avut loc în largul coastei estice a prefecturii Aomori și a fost urmat de mai multe replici, scrie BBC.

Agenția Meteorologică Japoneză (JMA) a transmis că seismul s-a produs la o adâncime de aproximativ 20 kilometri. La scurt timp după cutremur, au fost înregistrate mai multe cutremure mai mici, cu magnitudini între 4,3 și 5,7.

În urma seismului, autoritățile au emis o avertizare de tsunami pentru porțiuni ale coastei estice a Japoniei, avertizând că valurile ar putea ajunge până la un metru. Ulterior, au fost raportate valuri de aproximativ 20 centimetri în prefecturile Aomori și Hokkaido. Avertizarea de tsunami a fost ridicată după câteva ore, potrivit JMA.

Mii de persoane au primit ordine de evacuare, conform aplicației japoneze de alertare de urgență NERV.

Cutremurul de vineri vine după un seism puternic, de magnitudine 7,5, produs luni în aceeași regiune, în urma căruia zeci de locuitori au fost răniți. De atunci, autoritățile japoneze au îndemnat populația să rămână în alertă, avertizând asupra posibilității unui „mega-cutremur”, un scenariu dezastruos pentru care Japonia se pregătește de ani de zile.

Premierul Japoniei, Sanae Takaichi, a declarat că seismul de astăzi nu intră sub incidența avertizării anterioare privind mega-cutremurul.

Japonia și teama de „marele cutremur”

Japonia se pregătește de mult timp pentru „marele cutremur”, un eveniment rar, considerat de tip „o dată la un secol”. Aceste cutremure tind să apară la intervale de aproximativ 100 de ani și, adesea, în perechi, cele mai recente astfel de evenimente fiind în 1944 și 1946.

În septembrie, comisia de investigație a cutremurelor din Japonia a estimat că există o probabilitate de 60-90% ca un mega-cutremur să se producă în următorii 30 de ani în zona Nankai Trough, o regiune cu activitate seismică intensă de-a lungul coastei Pacificului. În evaluări anterioare, autoritățile au avertizat că un asemenea eveniment ar putea declanșa un tsunami de peste 20 de metri, ar putea provoca în jur de 300.000 de decese și pagube economice de ordinul trilioanelor de dolari.

 

 

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole