România riscă amenzi dacă nu valorifică sectorul apei potabile şi a apei uzate. Şi asta pentru că avem întârzieri foarte mari în calendarul pe care noi ni l-am asumat în faţa Uniunii Europene. În condițiile în care avem mai avem încă 40% aproape din locuitorii României care n-au acces la canalizare şi 30% care n-au sursă curentă de apă potabilă. Sunt zone care se depopulează din acest motiv şi altele care nu pot să se dezvolte.
Dar avem şi un semnal de alarmă pe care îl trag specialiştii din domeniu.
"Suntem îngrijoraţi pentru că avem proiecte care sunt în desfăşurare şi, mai mult decât atât, fiecare dintre noi, dintre operatorii regionali avem obligaţii de conformare faţă de UE, pe niște angajamente pe care România şi le-a luat. România este atenţionată şi trimisă de anul trecut la Curtea Europeană de Justiție.
Segmentul acesta de apă potabilă/apă uzată ar trebui mai bine valorizat, mai bine văzut de către guvernanţi, pentru că sunt riscuri majore", a afirmat Ilie Vlaicu, preşedinte Asociaţia Română a Apei.