Antena 3 CNN Economic Câți ani trebuie să cotizezi pentru a primi pensie din mai multe țări | Românii pot încasa bani din ambele părți

Câți ani trebuie să cotizezi pentru a primi pensie din mai multe țări | Românii pot încasa bani din ambele părți

O categorie de angajați vor primi o pensie în plus, asta doar în cazul în care au contribuit o perioadă îndeajuns de lungă la sistemul public de pensii.

Câți ani trebuie să cotizezi pentru a primi pensie din mai multe țări | Românii pot încasa bani din ambele părți
Sursa foto: Mediafax Foto | Profimedia Images
de Redacția Antena 3 CNN    |    25 Apr 2023   •   00:00

Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Marius Budăi, a efectuat, în perioada 27 februarie - 2 martie, o vizită de lucru în Regatul Spaniei.

În acest context, demnitarul român și omologul din Spania, Jose Luis Escriva Belmonte, au semnat o declarație comună de intenție de colaborare în domeniul securității sociale între Ministerul Muncii și Solidarității Sociale din România și Ministerul Securității Sociale și Migrației din Spania. 

Documentul pune accent pe importanța mobilității forței de muncă între cele două state şi vizează promovarea politicilor de incluziune şi securitate socială, de integrare și de informare privind drepturile şi îndatoririle cetățenilor, astfel încât să contribuie la creșterea coeziunii sociale şi la dezvoltarea echilibrată a societății. 

”Am discutat cu omologul spaniol despre reformele pe care ambele state le-au inclus în Planurile lor de redresare și reziliență, dar și despre modalitățile prin care poate fi întărită colaborarea dintre instituțiile cu atribuții în domeniul protecției lucrătorilor, al pensiilor și beneficiilor sociale.

Ne aflăm într-o perioadă în care ambele țari au ca jalon în PNRR reforma pensiilor, pe care trebuie să o realizăm cu respect și demnitate față de cetățeni”, declara ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Marius Budăi, la acea vreme, potrivit Ministerului Muncii.

Câți ani trebuie să contribuie românii la sistemul de pensii pentru a primi pensie din mai multe țări

Peste un milion de români trăiesc acum în Spania, iar mai bine de 340.000 cotizează la sistemul de securitate socială spaniol. 

Cristian Vasilcoiu, secretar de stat în cadrul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale (MMSS), a explicat că legislația comună europeană prevede că acești oameni vor primi pensie în momentul în care se vor pensiona. Totuși, țara din care vor primi pensia depinde de perioada minimă de cotizație. 

Așadar, Cristian Vasilcoiu a explicat că românii care locuiesc în Spania vor primi pensie din ambele țări doar dacă au minimum 15 ani de muncă în ambele țări. Acesta a subliniat că există două metode prin care oamenii pot primi banii: fie se decide ce țară plătește ambele pensii, fie pot primi banii din ambele părți, scrie capital.ro

Mai mult decât atât, oficialul susține că, indiferent de metodă, sumele se adună: ”depun la noi și noi facem corespondența cu autoritățile străine”. 

×
Subiecte în articol: pensii stagiu cotizare
Parteneri
Craterul de pe strada din Slănic Prahova are o adâncime de 18 metri
x close