Antena 3 CNN Economic Imobiliare Nica: Se doreşte ca "Prima Casă" să se refere la locuinţe nou construite

Nica: Se doreşte ca "Prima Casă" să se refere la locuinţe nou construite

 Nica: Se doreşte ca "Prima Casă" să se refere la locuinţe nou construite
Sursa foto: dan nica
10 Iun 2009   •   11:15

Vicepremierul Dan Nica a declarat, marţi, după şedinţa coaliţiei, că se doreşte ca programul "Prima Casă" să se refere, în principal, la locuinţe nou construite, astfel încât să se obţină un efect multiplicator în economie.
Nica a vorbit, totodată, de necesitatea de avea mai multe locuinţe sociale.
El a apreciat că programul Prima Casă este unul foarte bun, dar a arătat că acest program va trebui să rezolve o componentă - în cadrul său sau într-un program separat - care să vizeze construcţia de locuinţe sociale pentru tinerii cu posibilităţi financiare modeste.

El a arătat că şi acest program ? destinat locuinţelor sociale - creează un efect multiplicator în economie pentru că va echivala cu alocarea de resurse financiare către industria construcţiilor, ceea ce înseamnă locuri de muncă, precum şi o modalitate de scădere a şomajului şi de stabilizarea veniturilor.

Nica a admis, însă, că nu se poate exclude posibilitatea achiziţionării unei locuinţe prin programul Prima Casă din fondul locativ existent, în situaţia în care aceasta este mai ieftină.

Vicepremierul a adăugat că discuţiile cu băncile au fost finalizate şi că acestea au avut, dintr-un anumit punct de vedere, o atitudine pozitivă, inclusiv în ceea ce priveşte oferta şi dobânzile cu care vor veni în acest program.

Nica a mai spus că, din punctul său de vedere, dobânzile băncilor încă sunt mari pentru o familie tânără, iar condiţiile de a avea venituri lunare de circa 1.000 de euro sunt restrictive şi a pledat pentru a abordare mai flexibilă.

Băncile vor institui şi reînnoi, în favoarea statului, un drept de ipotecă de rangul I asupra locuinţelor contractate cu garanţia statului prin programul "Prima Casă", pe întreaga durată a contractului de creditare, cu interdicţia de vânzare a casei pe o perioadă de cinci ani.

"Asupra imobilelor achiziţionate în cadrul programului ŤPrima Casăť, băncile instituie și reînnoiesc în favoarea statului român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, un drept de ipotecă de rangul I pe toată durata contractului de creditare, cu interdicția de vânzare a locuinței pe o perioadă de 5 ani", se arată în ordonanţa de urgenţă pentru aprobarea programului, adoptată, miercuri, de Guvern.

Conform actului normativ, beneficiarii programului "Prima Casă" sunt persoane fizice care, la data intrării în vigoare a ordonanţei, nu deţin în comun sau individual, împreună cu soţii lor sau cu alte persoane, în proprietate o locuinţă, indiferent de modul în care a fost dobândită, și nici nu au în derulare un credit ipotecar. Ordonanţa a intrat în vigoare joi, 4 iunie.

Antena3.ro

×
Parteneri
Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu rămâne în funcție! CSM a decis
x close