Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN În fața națiunii Toma Coconea, mărturii din cea mai dură competiție din lume

Toma Coconea, mărturii din cea mai dură competiție din lume

A zecea ediție Red Bull X-Alps, cea mai dură competiție de aventură din lume. a ajuns la final. Sportivul român Toma Coconea a terminat anul acesta pe locul al 13-lea în clasamentul general și a anunțat că ediție din 2023 va fi ultima la care va mai participa.

Toma Coconea, mărturii din cea mai dură competiție din lume
de Gabriel Dano    |    23 Iul 2021   •   21:22

Sportivul nostru a avut și ceva probleme de sănătate, dar asta nu l-a împiedicat să dea totul până la final. Dintre cei 29 de sportivi care au luat startul în cursă, doar 5 au încheiat distanța completă de 1.238 de kilometri.

Chiar înainte de startul competiției, parapantistul Toma Coconea anunța că obiectivul său este să termine cursa în top 10. Nu a fost departe de reușită și s-a clasat pe locul 13, dar asta din cauza problemelor de sănătate pe care le-a avut, dar și a obstacolelor de pe traseu.

"Mă lupt pentru Top 10 de 20 de ani de zile și acesta mi-e obiectivul și anul acesta: Top 10 și să termin sănătos și până la final", a spus Toma Coconea.

Toma Coconea este veteranul curselor X-Alps, participând la fiecare ediție de până acum. Cu suportul prietenilor și al galeriei, Toma Coconea a tras ca de obicei până în ultima clipă.

Cea mai dură competiție de anduranță din lume, cursa X-Alps de anul acesta, a avut cel mai lung și mai dificil traseu de până acum, cu 100 de kilometri în plus față de ediția din 2019. 30 de barbati si 3 femei din 17 țări şi-au testat limitele, au zburat cu parapanta, au traversat versanti alunecoși și au alergat kilometri cu echipament greu în spate. Toti participanții au dat tot pentru ca la final să devină eroii unei competiții fără egal. Parapantistul Toma Coconea a făcut însă și o mărturisire. Ediția din 2023 va fi ultima la care mai participă.

"Îmi mai doresc o singură participare, cu finish și o aterizare pe saltea la Zell Am See, apoi pot să îmi anunț retragerea. Vreau o retragere cu demnitate, ca un luptător, cum am fost toată viața, și cu fruntea sus!", a spus sportivul.

X-Alps a fost lansat pentru prima dată în anul 2003 și de atunci se organizeaza la un interval de doi ani.

Toma Coconea a fost prezent în platotul emisiunii În fața națiunii, moderată de Sabina Iosub și a prezentat detalii inedite despre provocările imense ale sportului căruia a ales să-și dedice viața:

 

×
Subiecte în articol: Toma Coconea
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close