Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Numai de bine Rugăciunea pe care Mirela Retegan, fondatoarea Gaşca Zurli, o face în fiecare dimineaţă: "Singurul lucru pe care îl avem este acest moment, această clipă"

Rugăciunea pe care Mirela Retegan, fondatoarea Gaşca Zurli, o face în fiecare dimineaţă: "Singurul lucru pe care îl avem este acest moment, această clipă"

Mirela Retegan a împărtășit, în cadrul emisiunii Numai de bine, cum a trecut de la „ce am făcut” sau „ce voi face” la „ce fac acum”. Trăitul în prezent reduce stresul și anxietatea, crește concentrarea și îmbunătățește relațiile interpersonale.

Rugăciunea pe care Mirela Retegan, fondatoarea Gaşca Zurli, o face în fiecare dimineaţă: "Singurul lucru pe care îl avem este acest moment, această clipă"
Sursa foto: Antena 3 CNN
de Georgiana Adam    |    06 Feb 2024   •   16:28

"Să știi că nici eu nu am trăit în prezent și foarte mulți ani, am trăit gândindu-mă la ce puteam face mai bine în trecut și la ce urmează să fac în viitor până într-o zi în care am realizat că singurul lucru pe care îl avem este acest moment, această clipă.

"Indiferent cât de multe sunt problemele pe care le am într-o zi, încerc să mă agăț de unele lucruri care nu depind de nimeni. Nu depinde de nimeni să fac 10.000 de pași în fiecare zi. Asta pot să o fac și dacă sunt tristă și dacă sunt veselă, și dacă sunt ocupată și dacă n-am nimic de făcut în ziua respectivă. Trăiesc în prezent amintindu-mi din două în două ore că eu astăzi n-am făcut pași și mă ridic din ce am de făcut și dau o tură de cartier.

Trăirea în prezent necesită concentrare și atenție la detalii. Astfel, îți poți antrena mintea să fie mai prezentă și să se concentreze asupra sarcinilor curente, îmbunătățind eficiența și productivitatea.

"Trăiesc în prezent programându-mi în fiecare zi să mănânc ceva sănătos. Trăiesc în prezent programându-mi în fiecare zi să citesc minim 10 pagini – dimineața, la prânz, seara oricând apuc, 10 pagini sunt musai. Când te culci seara, caută să găsești acele motive pentru care să zici „da, mă, n-a trecut degeaba ziua asta!”

Mie mi-a rămas în cap o replică foarte frumoasă spusă de Bianca Brad, care a trecut prin niște experiențe grele, a pierdut un copil, ea a spus că a transformat evenimentele neplăcute din viața ei în scopul pentru a merge mai departe. Tot ce putem face este să luăm o întâmplare rea și să ne gândim ce putem face cu ea.", a mai spus aceasta.

De asemenea, fiind prezenți în interacțiunile noastre cu ceilalți, putem dezvolta relații mai autentice și mai profunde. Ascultarea conștientă și acordarea atenției deplină în timpul conversațiilor pot contribui la construirea conexiunilor și la înțelegerea mai bună a celorlalți.

Toate problemele noastre țin de trecut și de viitor. Dacă începi să te gândești la niște amintiri din trecut, automat simți cum cresc problemele. Dacă te gândești în viitor vin toate problemele. De fapt, noi în momentul prezent nu avem nicio problemă.

Chiar dacă trăim în prezent, acest lucru nu exclude posibilitatea de a face planuri pentru viitor. Ideea nu este să renunțăm complet la planificare, ci să găsim un echilibru între a trăi în prezent și a avea direcție în viitor. În loc să stabilești obiective stricte și rigide, poți să-ți formulezi obiective clare, dar să păstrezi o atitudine flexibilă. Acest lucru înseamnă să fii deschis la schimbări și ajustări pe măsură ce evoluezi în viață.

"Mi-am făcut planuri până la sfârșitul vieții mele, lucruri pe care eu știu că vreau să le fac. Dar de fiecare dată când îmi fac un plan, după ce l-am terminat, zic: „Doamne, dacă este și în planurile tale, ajută-mă să mi se întâmple ce trebuie să mi se întâmple!” Eu mi-am făcut o rugăciune singură și mă rog în fiecare dimineață „Doamne, te rog, dă-mi claritate să văd ce am de făcut, dă-mi înțelepciune să înțeleg de ce, dă-mi putere să fac și dă-mi credința că tot ceea ce mi se întâmplă este pentru binele meu suprem!”, a mai spus fondatoarea Gaşca Zurli.

×
Subiecte în articol: mirela retegan gasca zurli Numai de bine
Parteneri
Geoană: Să facem o petiţie zdravănă către noul Congres american
x close