Antena 3 CNN Externe Berlusconi, despre Angela Merkel: Este o vacă grasă de "nesatisfăcut"

Berlusconi, despre Angela Merkel: Este o vacă grasă de "nesatisfăcut"

Berlusconi, despre Angela Merkel: Este o vacă grasă de "nesatisfăcut"
Sursa foto: Foto: INTACT Images/EPA
15 Sep 2011   •   20:36

Premierul Italiei, Silvio Berlusconi, a făcut o glumă cu caracter sexual despre aspectul fizic al cancelarului german Angela Merkel, conform stenogramelor interceptărilor telefonice realizate de justiţia italiană într-un caz în care este implicat şeful Executivului de la Roma, scrie The Sun.
   
Afirmaţiile lui Silvio Berlusconi, care la sfârşitul lunii septembrie va împlini 75 de ani, se refereau la sex şi la aspectul fizic al Angelei Merkel. Jurnaliştii de la The Sun au considerat că gluma este prea obscenă pentru a fi prezentată într-un "ziar de familie". Chiar dacă stenograma convorbirii nu a fost publicată, se pare că Berlusconi a folosit o expresie extrem de obscenă referitoare la aspectul fizic al Angelei Merkel.
   
Însă Daily Mail şi site-ul TheDailyBeast.com au redat fragmente din gluma premierului italian, care ar fi spus că Angela Merkel este "o vacă grasă de nef...t".
   
Silvio Berlusconi este vizat în prezent de patru procese, inclusiv de unul privind relaţii sexuale cu o damă de companie minoră.
   
Potrivit site-ului publicaţiei germane The Local, convorbirea telefonică dintre Silvio Berlusconi şi un om de afaceri a fost interceptată de procurorii italieni, care anchetează un caz de corupţie.
  
Conform publicaţiei Bild, deputatul conservator italian Rocco Buttiglione a comentat în Parlament această situaţie: "Dacă sunt adevărate zvonurile că primul-ministru a vorbit despre Merkel într-un mod inacceptabil, care nu poate fi reprodus, situaţia ar fi dramatică".
   
Berlusconi a mai avut făcut gafe de acest gen de curând, numind Italia drept "o ţară de rahat", conform unei interceptări telefonice. De asemenea, în 2009, la o reuniune NATO, Silvio Berlusconi a ignorat-o pe Angela Merkel, trecând pe lângă ea fără a spune nimic, imediat ce coborâse din maşină.
   
Potrivit site-ului de ştiri AgoraVox.it, preocupat de această situaţie, Berlusconi i-a spus preşedintelui ţării, Giorgio Napolitano, că, dacă vor apărea în presă stenogramele conversaţiilor sale, "Italia va sări în aer".

 

×
Subiecte în articol: Silvio Berlusconi Angela Merkel vaca grasa
Parteneri
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica
x close