Antena 3 CNN Externe Fostul președinte al SUA, Jimmy Carter, a primit un premiu Grammy postum

Fostul președinte al SUA, Jimmy Carter, a primit un premiu Grammy postum

A.S.
1 minut de citit Publicat la 12:08 03 Feb 2025 Modificat la 12:08 03 Feb 2025
jimmy carter
Jimmy Carter a obţinut în trecut alte trei Grammy Awards pentru alte trei cărţi audio. Foto: Getty Images

Fostul preşedinte democrat american Jimmy Carter, care a murit la vârsta de 100 de ani la 29 decembrie, a fost recompensat cu un Grammy Award postum - al patrulea - pentru versiunea audio a unei culegeri de discursuri pe care le-a susţinut în faţa comunităţii sale religioase în Georgia, potrivit Politico.

Înaintea morţii sale, Jimmy Carter a publicat, în august, „Last Sundays in Plains: A Centennial Celebration”, o carte în care vorbeşte dspre dragoste, bunătate şi despre viaţa de după moarte, la Biserica baptistă  Maranatha din Plains, oraşul său natal.

Cel de-al 39-lea preşedinte al Statelor Unite 1977-1981) este naratorul, pe muzica lui Darius Rucker, Jon Batiste şi LeAnn Rimes, între alţii.

În cursul vieţii sale, el a luat cu regularitate cuvântul, duminica, timp de 50 de ani la Maranatha, în general mai mult de o dată pe lună.

Unul dntre nepoţii săi, Jason Carter, care a pronunţat un elogiu funebru la funeraliile acestuia, a fost prezenta la pregala de la Los Angeles pentru a primi premiul în numele foatului şef de stat.

„Faptul că i-au fost înregistrate vorbele în acest fel pentru familia mea şi pentru întreaga lume este cu adevărat remarcabil”, a declarat el în faţa invitaţilor la preceremonia Grammy Awards, dintre care mulţi s-au ridicat în semn de respect.

Moartea lui Carter a fost urmată de un val de omagii în decembrie.

Fostul preşedinte a fost salutat pentru „rectitudinea” sa şi a fost ridicat la statutul de simbol al unui standard moral pe cale de dispariţie în viaţa politică americană.

El a obţinut în trecut alte trei Grammy Awards pentru alte trei cărţi audio.

Alţi nominalizaţi în această categorie în acest an au fost cântăreaţa Barbra Streisand, superstarul country Dolly Parton şi maestrul funkului George Clinton.

Foştii preşedinţi democraţi Bill Clinton şi Barack Obama au fost distinşi, la rândul lor, cu câte două Grammy fiecare.

×
x close