Antena 3 CNN Externe Începând de astăzi, Islanda anulează toate restricţiile antiepidemice

Începând de astăzi, Islanda anulează toate restricţiile antiepidemice

Islanda a anunţat vineri că anulează toate restricţiile naţionale impuse de mai bine de un an din cauza pandemiei de COVID-19, datorită progreselor deosebite înregistrate de campania sa de vaccinare.

Începând de astăzi, Islanda anulează toate restricţiile antiepidemice
Sursa foto: Getty Images
de Alexandra Ionescu    |    26 Iun 2021   •   08:16

"Este un sentiment puţin ciudat, după ce m-am aflat de multe ori aici sau în alte spaţii pentru a anunţa o înăsprire a măsurilor, dar astăzi este ziua în care le vom anula", a declarat, bucuroasă, prim-ministrul islandez Katrin Jakobsdottir într-o conferinţă de presă.

Reguli de distanţare socială, purtarea măştilor sanitare, limite impuse în privinţa adunărilor publice sau limitarea programului de funcţionare pentru baruri şi restaurante: toate aceste măsuri nu vor mai fi în vigoare începând de sâmbătă, 26 iunie.

"În realitate, restabilim societatea în care suntem obişnuiţi să trăim şi la care aspiram" de la intrarea în vigoare a primelor restricţii antiepidemice pe această insulă din Oceanul Atlantic, pe 16 martie 2020, a subliniat ministrul islandez al Sănătăţii, Svandis Svavarsdottir, citată într-un comunicat.

Această decizie, o premieră în Europa, a fost luată în conformitate cu calendarul oficial în patru etape ce vizează renunţarea treptată la restricţiile antiepidemice pe teritoriul islandez.

Prezentat la sfârşitul lunii aprilie, calendarul prevedea anularea tuturor măsurilor antiepidemice la nivel naţional în a doua jumătate a lunii iunie, "când aproximativ 75% din populaţia ţării  va fi primit cel puţin o doză a unui vaccin anti-COVID-19".

×
Parteneri
Marcel Ciolacu dă asigurări: Sunt bani de salarii si pensii
x close