Antena 3 CNN Externe Povestea impresionantă a lui Peanut, cea mai bătrână găină din lume: "Țineam în mână această ființă și nu știam ce să fac"

Povestea impresionantă a lui Peanut, cea mai bătrână găină din lume: "Țineam în mână această ființă și nu știam ce să fac"

Peanut a fost declarată cea mai bătrână găină din lume, însă ceea ce este cu adevărat impresionant este modul în care a reușit să supraviețuiască atunci când nimeni nu-i dădea nici măcar o șansă.

Povestea impresionantă a lui Peanut, cea mai bătrână găină din lume: "Țineam în mână această ființă și nu știam ce să fac"
Sursa foto: Marsi Parker | Facebook
de Redacția Antena 3 CNN    |    08 Sep 2023   •   20:30

În urmă cu 21 de ani, Marsi, o fostă bibliotecară din Michigan, acum pensionară, a găsit în cuibar un ou abandonat, despre care, inițial, nu credea că va ecloza.

La început, femeia s-a gândit să arunce oul într-un iaz, unde putea să devină hrană pentru țestoase, moment în care un sunet s-a auzit din interior.

"Am auzit un al doilea ciripit și mi-am dat seama că puiul era în viață și nu poate să spargă coaja”, povestit Marsi.

După ce a decojit oul, un pui mic, cu pete, și-a făcut apariția, iar din acea zi s-a numit Peanut.

Citește și: Descoperire învăluită în mister. Cercetătorii, înfiorați de un "ou auriu" găsit în Golful Alaska: "Aşa începe orice film de groază"

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

"Țineam în mână această ființă cu pene ude și nu știam ce să fac”, a mai spus Marsi.

Pentru că mama lui Peanut a refuzat să-l accepte, Marsi a avut grijă de micul pui, pe care l-a aşezat sub o lampă de căldură și l-a învățat să mănânce și să bea apă.

Peanut a fost un pui extrem de firav, însă, când nimeni nu-i dădea vreo șansă că va supraviețui, a dovedit că este un luptător.

La vârsta de 20 de ani, Peanut a obținut titlul de cea mai bătrână găină din lume de la Guinness World Records, sărbătorind aniversarea de 21 de ani în luna mai a acestui an.

Acesta este, într-adevăr, un record de neegalat, având în vedere că o găină obișnuită trăiește între cinci și opt ani.

"Sper ca mesajul lui Peanut să ajungă la toată lumea. Dacă ești respins de oamenii din jurul tău sau te simți inadaptat, există acolo cineva care să te ajute să ai o viață lungă și productivă”, a declarat stăpâna lui Peanut, pentru The Washington Post.

Acum, Peanut și Marsi sunt de nedespărțit, femeia declarând că pasărea vine după ea chiar și la baie, iar seara se uită împreună la televizor până când adorm amândouă.

×
Subiecte în articol: găină
Parteneri
Marcel Ciolacu dă asigurări: Sunt bani de salarii si pensii
x close