Antena 3 CNN Externe Război în Ucraina, ziua 646. Atac cu zeci de drone lansate de Rusia în mai multe regiuni din Ucraina

Război în Ucraina, ziua 646. Atac cu zeci de drone lansate de Rusia în mai multe regiuni din Ucraina

Război în Ucraina, ziua 646. Rusia a lansat, noaptea trecută, un atac cu zeci de drone în mai multe regiuni din Ucraina.

de Redacția Antena 3 CNN    |    01 Dec 2023   •   17:48

Cele mai importante evenimente din ultimele 24 de ore:

  • Atac masiv cu zeci de drone în mai multe regiuni din Ucraina
  • Protestul transportatorilor polonezi care blochează punctele de control de la frontiera polono-ucraineană împiedică trecerea camioanelor care transportă ajutoare umanitare și combustibil.
  • Calea ferată dintre Rusia și China, aruncată în aer de serviciile secrete ucrainene
  • Săptămânile în care camionagiii polonezi protestează la graniță, ducând la blocaje rutiere, vor reduce importurile totale ale Ucrainei cu aproximativ o cincime în noiembrie 
  • Rușii ar fi reușit să realizeze o variană ”relativ funcțională” a dronei maritime Sea Baby, din rămășițele mai multor vehicule de suprafață fără pilot găsite în urma atacurilor asupra țintelor rusești
  • Volodimir Zelenski a apărut pe toate posturile TV din Crimeea
  • Președintele rus Vladimir Putin va susține „o linie directă și o mare conferință de presă pe 14 decembrie”, a declarat secretarul de presă al Kremlinului, Dmitri Peskov

Update 21:00 Protestul transportatorilor polonezi care blochează punctele de control de la frontiera polono-ucraineană împiedică trecerea camioanelor care transportă ajutoare umanitare și combustibil.

"Când mă duc personal la graniță, șoferii de ajutoare umanitare vin la mine și îmi spun că nu li se permite să treacă. ... Protestatarii susțin că o parte din marfă nu este ajutor umanitar, așa cum spun șoferii. Poate pentru că nu este transportată de o mare organizație umanitară internațională, cum ar fi ONU sau Crucea Roșie”, spune Serhii Derkach, ministrul adjunct al Infrastructurii din Ucraina.

Multe organizații de caritate ucrainene cumpără bunuri destinate soldaților, iar acum nu li se permite să treacă granița.

Update 20:00 Statele Unite intenționează să înjumătățească veniturile din petrol și gaze ale Rusiei până la sfârșitul acestui deceniu.

"Vom face tot ce ne stă în putință pentru a contribui la realizarea acestui lucru", a declarat Geoffrey Pyatt, secretar de stat adjunct al Statelor Unite pentru resurse energetice, într-un interviu acordat Financial Times, preluat de European Pravda.

 Pyatt s-a referit la prognoza Agenției Internaționale pentru Energie potrivit căreia exporturile de petrol și gaze ale Rusiei ar putea scădea cu cel puțin 40%-50% până în 2030 dacă sancțiunile occidentale împotriva industriei energetice rusești vor persista.

Oficialul, care a lucrat anterior ca ambasador în Ucraina, a declarat că sancțiunile americane, în special împotriva transportatorilor de energie, ar trebui să devină o garanție că Federația Rusă nu va mai putea niciodată să atace pe unul dintre vecinii săi.

Update 19:00 Armata rusă a vizat o clădire rezidențială din satul Ivanivka, din regiunea Kherson, vineri, 1 decembrie, în jurul orei 15:00. O femeie din localitate, în vârstă de 71 de ani, a fost rănită în urma atacului.

Se pare că femeia se afla în propria locuință în momentul atacului.

Ea a fost spitalizată cu o rană provocată de o explozie. Personalul medical efectuează o examinare și îi acordă femeii îngrijiri medicale.

Joi, 30 noiembrie, forțele rusești au atacat, de asemenea, regiunea Kherson. Trei civili au fost răniți în atacul asupra satului Tiahynka, în apropiere de Ivanivka.

Update 18:00 Olanda a donat trei spitale de campanie și șase vehicule de evacuare medicală pentru polițiștii de frontieră ucraineni.

Este vorba de trei spitale de campanie modulare Role2 pe nouă camioane și șase remorci, precum și de șase vehicule de evacuare medicală Toyota Land Cruiser.

Ajutorul a fost oferit de compania olandeză Hospitainer, cu sprijinul guvernului olandez, precizează Pravda.

Modulele spitalicești sunt adaptate la sezonul rece, au mai multe paturi decât versiunile anterioare și dispun de aparate de aer condiționat noi. Spitalele dispun de un sistem de alimentare cu apă, inclusiv dușuri.

”Spitalul mobil poate fi folosit ca punct de stabilizare, ceea ce este extrem de important în furnizarea de ajutor medical pentru a păstra ora de aur a vieții unui pacient", a declarat Dmytro Laitan, șeful ambulatoriului spitalului aparținând Serviciului de Stat al Poliției de Frontieră. (Ora de aur este un concept din medicina militară care presupune că, dacă asistența medicală este acordată în prima oră după ce a fost rănit, aceasta va salva viața a 90% dintre soldații răniți - n.r.)

La începutul lunii noiembrie, Ucraina a primit un spital militar de campanie din partea Estoniei și a Islandei. În vară, Spania a donat și ea un spital de campanie.

Update 17:00 Ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, susține că armata țării sale înaintează ”în toate direcțiile” în Ucraina. Mai mult, acesta susține că ucrainenii nu au înregistrat decât progrese modeste.

„Militarii noştri acţionează cu competenţă şi hotărâre, ocupă o poziţie mai favorabilă şi îşi extind zonele de control în toate direcţiile", a susținut el.

Update 12.40. Ucraina a anunţat astăzi că a avut de înfruntat în sudul şi estul ţării un nou atac din partea Rusiei, care a lansat 25 de drone de fabricaţie iraniană şi două rachete, potrivit AFP.

"În total, inamicul a utilizat două rachete Kh-59 şi 25 de drone de atac Shahed 136/131", au indicat Forţele aeriene ucrainene, afirmând că au doborât 18 drone şi o rachetă deasupra regiunilor din sudul ţării. Dronele au fost lansate din peninsula Crimeea ocupată şi din Primorsko-Ahtarsk, în extremitatea sud-vestică a Federaţiei Ruse.

Update 10.45. Uniunea Europeană ar trebui să semneze mai întâi un acord de parteneriat strategic cu Ucraina în loc să înceapă negocierile de aderare cu această țară, a declarat, astăzi, premierul ungar Viktor Orban, indicând o cale către un posibil compromis înaintea unui summit crucial al UE, scrie Reuters.

Cei 27 de lideri naționali ai UE urmează să decidă la jumătatea lunii decembrie dacă acceptă recomandarea Comisiei Europene de a invita Kievul să înceapă discuțiile de aderare imediat ce îndeplinește condițiile finale.

O astfel de decizie necesită unanimitatea celor 27 de membri ai blocului, Ungaria fiind considerată principalul obstacol potențial. Prim-ministrul ungar a declarat în repetate rânduri că Ungaria nu va susține propunerea Comisiei în forma actuală.

Potrivit sursei citate, Orban a reiterat că mai multe aspecte ar trebui să fie clarificate înainte de a putea începe discuțiile de aderare cu Ucraina.

Update 08.30. Trupele rusești și-au continuat ofensiva în zona Avdiivka și au avansat până în apropierea orașului și în raionul Staromaiorski din regiunea Donețk, relatează Ukrainska Pravda.

Statul Major al Ucrainei a raportat că forțele ucrainene au respins atacurile rusești în apropiere de Stepovoy, Novokalynovy, Avdiyivka, Severnoy (6 km vest de Avdiyvka) și Pervomaiskyi (11 km sud-vest de Avdiyvka); la est de Novobakhmutivka (11 km nord-est de Avdiivka) și la Tonenko (7 km vest de Avdiivka).

Potrivit experților militari, pământul înghețat de lângă Avdiivka s-a transformat deja în noroi, ceea ce face dificilă operarea vehiculelor atât pentru forțele ruse, cât și pentru cele ucrainene.

Rușii au efectuat o lovitură aeriană asupra orașului Toretsk din regiunea Donețk, ucigând o persoană în seara zilei de 30 noiembrie.

”O persoană a fost ucisă. Serviciul de Stat pentru Situații de Urgență și Poliția Națională au salvat două persoane de sub dărâmături. Alte trei persoane au fost rănite”, precizează Serviciul de Stat pentru Situații de Urgență din Ucraina.

Procuratura din regiunea Donețk a raportat trei civili răniți.

”Trei oameni au fost salvați de sub dărâmături: doi bărbați de 44 și 70 de ani și o femeie de 87 de ani. Aceștia au fost duși la o unitate medicală cu contuzii și o fractură”, spun reprezentanții procuraturii, potrivit Pravda.

Război în Ucraina, 30 noiembrie 2023 | Zece persoane au fost rănite și cinci au rămas sub dărâmături în urma atacurilor aeriene, lansate de ruși asupra unor localități din estul Ucrainei

Război în Ucraina, 29 noiembrie 2023 | Volodimir Zelenski se pregăteşte de defensiva de iarnă şi ordonă construirea mai multor fortificaţii.

Război în Ucraina, 28 noiembrie 2023 | UE acordă un ajutor suplimentar de aproape 200 de milioane de euro pentru formarea de militari ucraineni

Război în Ucraina, 27 noiembrie 2023 | Mai multe rachete au fost trase din apropierea centralei nucleare Zaporojie

Război în Ucraina, 26 noiembrie 2023 | Rusia anunţă că a doborât două rachete ucrainene deasupra Mării Azov

×
Subiecte în articol: Război Ucraina
Parteneri
Au fost finalizate operațiunile de umplere de pe strada surpată din Slănic
x close