Antena 3 CNN Externe Război în Ucraina, ziua 641 | Rusia anunţă că a doborât două rachete ucrainene deasupra Mării Azov

Război în Ucraina, ziua 641 | Rusia anunţă că a doborât două rachete ucrainene deasupra Mării Azov

Război în Ucraina, ziua 641. Rusia a anunţat că a doborât deasupra Mării Azov două rachete ucrainene care se îndreptau spre teritoriul său.

de Redacția Antena 3 CNN    |    26 Noi 2023   •   12:30

Cele mai importante evenimente din ultimele 24 de ore:

  • Rusia anunţă că a doborât două rachete ucrainene deasupra Mării Azov
  • Atac nocturn. Ucraina anunță că a doborât opt drone rusești
  • Sistemele ruseşti de apărare aeriană au doborât 20 de drone lansate de Ucraina, inclusiv la Moscova, anunţă Rusia
  • Franţa condamnă ferm atacul cu drone ruseşti asupra infrastructurii civile din Ucraina
  • Președintele elvețian promite mai mult sprijin pentru Ucraina în timpul vizitei la Kiev
  • Volodimir Zelenski, apel la ajutor suplimentar aerian pentru a-și proteja exporturile de cereale
  • Premierul slovac numeşte războiul din Ucraina un conflict îngheţat
  • Aproximativ 650.000 de bărbaţi apţi de înrolare au părăsit Ucraina spre Europa
  • Zelenski a demis mai mulți generali din Garda Națională a Ucrainei
  • Rusia a propus „pacea” Kievului în schimbul refuzului de a adera la NATO, la negocierile de la Istanbul
  • Cinci persoane rănite în cel mai mare atac cu drone asupra Ucrainei

Update 17.00. Tancurile Abrams M1A1 livrate de USA în Ucraina au fost văzute pentru prima dată în acţiune. Tancurile americane nu au fost folosite până acum în operaţiuni militare, ci doar pentru antrenamentul soldaţilor ucraineni.

Astăzi, mai multe surse ucrainene au publicat pe X fotografii cu tancurile Abrams în estul Ucrainei. Totuşi, nu se cunoaşte dacă tancurile sunt folosite în operaţiuni militare sau cât sunt de aproape de frontul de luptă.

Abrams M1A1 nu a fost folosit până acum în operaţiuni militare, ci doar pentru antrenamentul soldaţilor ucraineni

Update 12:30 - Rusia anunţă că a doborât deasupra Mării Azov două rachete ucrainene care se îndreptau spre teritoriul său, la câteva ore după ce a raportat atacuri cu drone ucrainene în trei regiuni ruseşti, relatează AFP.

"Apărarea antiaeriană rusă a localizat şi distrus două rachete ucrainene deasupra Mării Azov", potrivit unui comunicat al Ministerului rus al Apărării.

Update 11:20 - Imagini cu atacul ucrainean cu drone asupra unor orașe din Rusia.

Dronele ucrainene zboară deasupra orașului rusesc Tula, la 160 de kilometri sud de Moscova. 

Update 09:20 - Armata ucraineană a distrus opt din cele nouă drone de atac lansate în noaptea de sâmbătă spre duminică de ruși, au anunțat duminică reprezentanții forțelor aeriene din Ucraina, potrivit Reuters.

Cele opt drone au fost distruse de ucraineni. Autoritățile nu au spus unde a căzut a noua dronă și dacă a făcut victime sau pagube.

Atacul, despre care militarii ucraineni au spus că a fost lansat din sud-est, a avut loc la o zi după ceea ce oficialii au anunțat că s-au confruntat cu cel mai mare atac cu drone din timpul războiului cu Rusia.

Update 08:40 - Sistemele ruseşti de apărare aeriană au doborât 20 de drone lansate de Ucraina împotriva mai multor regiuni, a anunţat, duminică, Ministerul rus al Apărării, conform Reuters.

În special, dronele ucrainene au fost doborâte deasupra regiunilor Moscova, Tula, Kaluga şi Briansk, a precizat ministerul.

"Un atac major cu drone a fost încercat peste noapte", a declarat primarul Moscovei, Serghei Sobianin.

Update: Rușii acoperă dronele kamikaze Shahed cu carbon pentru a păcăli apărarea antiaeriană a forţelor ucrainene

Armata rusă a început să-și acopere dronele de atac Shahed cu materiale de carbon sau le vopsesc în negru pentru a complica detectarea lor de către sistemele ucrainene de apărare antiaeriană, a declarat sâmbătă purtătorul de cuvânt al Forțelor Aeriene ucrainene, potrivit The Kyiv Independent.

Într-o intervenție la televiziunea națională, Ihnat a explicat de ce resturile de drone găsite în Ucraina, după atacul masiv al Rusiei din cursul nopții de vineri spre sâmbătă, sunt vopsite în negru.

Război în Ucraina, 25 noiembrie 2023 | Zelenski a demis mai mulți generali din Garda Națională a Ucrainei

Război în Ucraina, 24 noiembrie 2023 | Kremlinul crede că NATO se va implica din ce în ce mai mult în războiul din Ucraina

Război în Ucraina, 23 noiembrie 2023 | Noi bombardamente în Herson. Patru oameni au murit, iar alți cinci au fost răniți

Război în Ucraina, 22 noiembrie 2023 | Armata ucraineană: "Forțele de ocupație rusești au redus numărul de atacuri terestre și aeriene asupra Avdiivka"

Război în Ucraina, 21 noiembrie 2023 | SUA oferă un nou sprijin militar, de 100 de milioane de dolari, pentru Ucraina, care include noi capacități de apărare antiaeriană

×
Subiecte în articol: Război Ucraina
Parteneri
Prognoza meteo ANM pentru luna mai. Vremea se schimbă după Paște
x close