Antena 3 CNN Externe Rușii publică primele imagini cu echipajul de pe "Moskva" după scufundarea navei

Rușii publică primele imagini cu echipajul de pe "Moskva" după scufundarea navei

Ministerul rus al Apărării a publicat imagini despre care instituția susține că reprezintă echipajul crucișătorului Moskva.

Rușii publică primele imagini cu echipajul de pe "Moskva" după scufundarea navei
Sursa foto: Ministerul rus al Apărării via BBC
de Adrian Iclozan    |    17 Apr 2022   •   11:07

Sunt primele imagini cu marinarii de pe crucișător, distribuite după scufundarea navei de război în Marea Neagră.

Clipul publicat de ministerul rus înfățișează un grup mare de marinari la o paradă în orașul-port Sevastopol din peninsula Crimeea.

Marinarii sunt întâmpinați de comandantul șef al marinei militare ruse, amiralul Nikolai Yevmenov.

Într-un interviu prezentat la finalul clipului, amiralul Yevmenov spune că ofițerii și echipajul de pe "Moskva" se află staționați la baza din Sevastopol și își vor continua serviciul în marina militară.

Imaginile nu sunt datate iar Rusia nu a raportat victime în urma scufundării "Moskva".

Presa internațională a relatat că scufundarea navei amiral a Flotei ruse din Marea Neagră în circumstanțe încă neclare reprezintă o lovitură uriașă pentru moralul Rusiei.

Autoritățile ruse au anunțat joi seara că "Moskva" (Moscova) s-a scufundat pe furtună, în Marea Neagră, în timp ce era remorcată spre Sevastopol, după ce la bord au avut loc un incendiu și explozii ale muniției, care ar fi avariat grav nava.

Rușii nu au precizat cauza incendiului și exploziilor. Ucrainenii și Pentagonul susțin că forțele Kievului au lovit vasul de război cu rachete "Neptun".

În urma incidentului, Rusia a anunțat că echipajul a fost evacuat și transportat la Sevastopol.

Alte relatări neoficiale indică faptul că doar un mic număr de marinari ruși au fost salvați de pe "Moskva".

Ucrainenii susțin că însuși căpitanul vasului, Anton Kuprin, ar fi murit.

×
Parteneri
5 milioane de români care muncesc, îndatorați de stat cu peste 200 de euro
x close