Antena 3 CNN Externe Un spion MI6 susține că activitatea sa este "mai interesantă decât în filmele cu James Bond"

Un spion MI6 susține că activitatea sa este "mai interesantă decât în filmele cu James Bond"

Activitățile derulate de angajații MI6 pot fi mai interesante decât un film cu James Bond, susține un director al serviciului britanic de informații externe. El susține că a văzut mai multe lucruri decât cele prezentate în filmele cu spioni. "Lucruri care uimesc", a spus spionul.

Un spion MI6 susține că activitatea sa este "mai interesantă decât în filmele cu James Bond"
Sursa foto: Profimedia Images
de Mia Lungu    |    04 Mar 2024   •   10:06

Ofițerul, numit doar Kwame, a spus că de-a lungul carierei sale a văzut lucruri "cu mult peste ceea ce se arată în filmele cu spioni".

"Este mai interesant decât James Bond. Sunt lucruri care uimesc. Am văzut unele dintre cele mai tari lucruri. Trebuie să fii în agenție ca să le vezi", a spus Kwame, despre locul său de muncă, pentru BBC.

El a mai spus că reprezentările populare dau impresia că toți cei care lucrează la MI6 sunt bărbați albi din clasa de mijloc. "Nu este adevărat", susține Kwame.

De altfel, Kwame este primul spion de culoare care a acordat un interviu difuzat, ca parte a unei campanii prin care MI6 își propune să recruteze mai mulți oameni din comunitățile de culoare și asiatice.

În afară de șeful agenției care este numit public, angajații MI6 lucrează sub condiția anonimatului. Kwame a dezvăluit că munca este bine plătită și că le-a spus soției și surorii sale unde lucrează, deși nu și copiilor

MI6 este serviciul de informații externe al Marii Britanii.

×
Subiecte în articol: spion MI6 James Bond
Parteneri
Sondajul de ultim moment pentru Primăria Capitalei
x close