Antena 3 CNN Externe Uniunea Europeană evacuează victimele incendiului din Macedonia de Nord. Câţi răniţi a transportat România

Uniunea Europeană evacuează victimele incendiului din Macedonia de Nord. Câţi răniţi a transportat România

Andrei Paraschiv
2 minute de citit Publicat la 17:52 17 Mar 2025 Modificat la 22:28 17 Mar 2025
avion pe sol
State din Uniunea Europeană evacuează victimele care au suferit arsuri în urma incendiului mortal dintr-un club de noapte din Macedonia de Nord, printre aceste țări numărându-se și România. FOTO: Getty Images

State din Uniunea Europeană evacuează victimele care au suferit arsuri în urma incendiului mortal dintr-un club de noapte din Macedonia de Nord, printre aceste țări numărându-se și România. Imediat după producerea incendiului, Centrul de coordonare a răspunsului la situații de urgență al UE a contactat autoritățile de protecție civilă din Macedonia de Nord pentru a oferi solidaritate și sprijin, informează Reprezentanța Comisiei Europene de la București, citată de Agerpres.

UPDATE 21:35 – Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a transmis luni seara că patru dintre victimele incendiului din Macedonia de Nord au ajuns în siguranţă în Vilnius, pentru a fi tratate, medicul SMURD Marius Ciobanu apreciind că situaţia îi aminteşte de cazul Colectiv din urmă cu zece ani.

"A fost o misiune dificilă din punct de vedere al organizării, o misiune ce îmi aduce aminte de ce am păţit şi noi acum ceva timp în perioada Colectiv, în care am primit şi noi ajutor de la alte state. Acelaşi lucru l-am făcut şi noi astăzi, am mers să sprijinim colegii medici din Macedonia de Nord. Am transportat în Lituania patru victime tinere, în stare extrem de gravă, intubate şi ventilate mecanic", a afirmat Marius Ciobanu, potrivit unui mesaj video transmis de MApN, au relatat jurnaliştii de la Agerpres.

Potrivit medicului, starea pacienţilor a fost staţionară în timpul zborului.

"Totul s-a desfăşurat conform planului, iar noi suntem foarte bucuroşi că am reuşit să ajutăm Macedonia de Nord în astfel de situaţii", a spus pilot locotenent comandor Diana Apostol.

România este una dintre ţările Uniunii Europene care s-au oferit să ajute Macedonia de Nord după ce un incendiu devastator dintr-un club din această ţară a ucis peste 50 de persoane şi a făcut aproape 200 de victime.

O supravieţuitoare a povestit într-un interviu scenele care au urmat după ce flăcările au izbucnit în clubul "Pulse". "Am fost călcată în picioare, sora mea a murit", a spus Marija Taseva cu o voce tremurândă.

Ştire iniţială: Macedonia de Nord a activat mecanismul de protecție civilă al UE, solicitând asistență pentru evacuarea a 15 pacienți cu arsuri grave. Nouă țări europene au reacționat rapid - Croația, Grecia, România, Slovenia, Suedia, Lituania, Ungaria, Luxemburg și Norvegia - făcând imediat oferte de asistență prin intermediul mecanismului. România a transportat deja patru dintre victimele incendiului.

Mai mulți pacienți au fost deja evacuați de Luxemburg în Ungaria, iar România transportă pacienți spre Lituania. UE coordonează transportul și pentru alți pacienți către țările care au oferit tratament. Uniunea rămâne în strânsă legătură cu autoritățile naționale din Macedonia de Nord și este pregătită să mobilizeze o asistență sporită, dacă se dovedeşte a fi necesar.

"Transmitem cele mai sincere condoleanțe familiilor victimelor și tuturor celor care au avut de suferit. UE este solidară cu poporul Macedoniei de Nord în această perioadă dificilă. Le mulțumesc țărilor europene pentru că au oferit rapid tratament și asistență victimelor prin intermediul mecanismului nostru de protecție civilă", a transmis comisara pentru egalitate și pentru pregătire și gestionarea situațiilor de criză, Hadja Lahbib, citată de aceeaşi sursă.

Luni, MApN a informat că o aeronavă C-27J Spartan a Forțelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, a plecat de la Otopeni pentru a executa o misiune umanitară pentru transportul a patru pacienți diagnosticați cu arsuri de la Skopje, Macedonia de Nord, la un spital din Vilnius, Lituania.

În primele ore ale zilei de duminică, într-un club de noapte din Kocani, Macedonia de Nord, a izbucnit un incendiu care a ucis 59 de persoane și a rănit peste 155.

Primarul oraşului, Ljupco Papazov, a demisionat din funcţie după tragedie, spunând că "îi cunoştea pe cei mai mulți dintre ei, le cunoșteam familiile și unii dintre ei erau prieteni de familie".

×
x close