Antena 3 CNN High Tech Apple lansează miercuri a doua generaţie iPad

Apple lansează miercuri a doua generaţie iPad

Apple lansează miercuri a doua generaţie iPad
Sursa foto: Foto: Mediafax/AFP
02 Mar 2011   •   16:38

Apple lansează, miercuri, a doua generaţie de iPad, la mai mult de un an de când prima tabletă a intrat pe piaţă, transmite Reuters.

Prima generaţie a avut un succes enorm din punct de vedere al vânzărilor şi a creat, practic, o nouă piaţă, declanşând apariţia unui val de produse similiare care încă îşi fac apariţia în diverse colţuri ale lumii.

Însă în timp ce rivalii se dezmeticesc şi încearcă să prindă din urmă piaţa tabletelor, Apple a început să treacă printr-o transformare, rolul CEO-ului, Steve Jobs, fiind tot mai incert în viitorul companiei.

Prezenţa lui la evenimentul de miercuri din San Francisco este intens speculată. În mod tradiţional, Jobs şi-a asumat rolul de showman lansând într-un stil unic, cu mult entuziasm, cele mai importante produse ale Apple din ultimii ani, de la iPod la iPhone şi iPad.

Şeful companiei a intrat însă în februarie în concediu medical pe termen nelimitat, iar Apple nu a dat detalii despre starea sa de sănătate. Absenţa lui Jobs, care a supravieţuit cancerului, de la show-ul din San Francisco va alimenta speculaţiile privind starea lui de sănătate, iar o eventuală prezenţă va fi urmărită atent pentru indicii despre cum se simte părintele produselor Apple.

Apple a vândut aproape 15 milioane de iPad-uri anul trecut, după lansarea din aprilie, de trei-patru ori mai mult decât estimau analiştii. Tableta a contribuit cu mai mult de nouă miliarde de dolari la veniturile companiei.

×
Subiecte în articol: lansare Apple steve jobs
Parteneri
Incendiu puternic în cartierul Aviației din București
x close