Antena 3 CNN High Tech De la caiete la iPad. Şcolile din Asia înlocuiesc hârtia cu tabletele PC

De la caiete la iPad. Şcolile din Asia înlocuiesc hârtia cu tabletele PC

De la caiete la iPad. Şcolile din Asia înlocuiesc hârtia cu tabletele PC
Sursa foto: Foto: psfk.com
03 Iun 2011   •   12:54

Genţile sau ghiozdanele de şcoală, burduşite de caiete şi cărţi nenumărate, ar putea să devină o smplă amintire în multe şcoli din ţările asiatice. Singapore, Coreea de Sud sau Japonia sunt doar câteva dintre ţările care încearcă să implementeze tabletele PC în locul caietelor şi cărţilor, pentru un sistem educaţional lipsit de hârtie, scrie AFP.

Pe lângă uşurinţa transportului, tabletele PC dispun de spaţiu suficient pentru a stoca mii de cărţi şi notiţe. Aplicaţiile interactive ar putea reprezenta un pas important în a uşura modul în care profesorii pot exemplifica un concept (modul în care se formează ADN-ul, de exemplu).

La summit-ul e-G8 de la Paris, unde s-au întâlnit reprezentanţii celor mai importanţi dezvoltatori de tehnologie şi aplicaţii pe Internet şi reprezentanţii politici ai statelor Europene, Rupert Murdoch, şeful News Corp, susţinea că educaţia este fixată în trecut şi ar trebui inclusă în "revoluţia digitală".

Cu ajutorul tehnologiei, studenţii din toată lumea ar putea lua lecţii de la cei mai buni profesori din lume, susţinea Murdoch, anunţând că dezvoltarea tehnologiei pentru educaţie ar trebui să se numere printre principalele interese ale producătorilor de aplicaţii pentru tablete PC.

×
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close