Antena 3 CNN High Tech Google a deschis primul birou din România

Google a deschis primul birou din România

Google a deschis primul birou din România
Sursa foto: Foto: agafix.org
03 Noi 2010   •   13:16

Compania Google a deschis, în urmă cu două zile, un birou la Bucureşti. Echipa din România va fi coordonată de Dan Bulucea, fostul directorul de marketing şi business al Microsoft România, informează Mediafax.

"Scopul Google este de a oferi utilizatorilor români, care sunt foarte activi online, şi mai multe instrumente utile şi inovatoare în limba locală, precum şi de a ajuta companiile româneşti să aibă o prezenţă online şi să îşi dezvolte afacerile prin intermediul internetului. România este o ţară foarte interesantă pentru Google, unde vedem oportunităţi atât în ce priveşte utilizatorii individuali, cât şi companiile", a declarat directorul general al Google România, Dan Bulucea.

Biroul Google din Bucureşti se va ocupa de dezvoltarea afacerilor şi implementarea strategiei Google în România, stabilirea unor relaţii de afaceri cu partenerii români, comunicarea către companiile locale a beneficiilor prezenţei online şi vânzările directe de publicitate.

Până la inaugurarea biroului din România, Google a fost prezent în ţara noastră cu produse pentru utilizatorii autohtoni, precum motorul de căutare Google.ro, Google Maps, Google Places, Google Apps şi Google Translate.

Dan Bulucea, noul şef al Google România, a lucrat în ultimii 12 ani în cadrul Microsoft, unde a ocupat diverse poziţii, ultima fiind cea de director de marketing şi business pentru filiala din România.

 

×
Subiecte în articol: Google birou România
Parteneri
Pensia care dispare de la 1 septembrie 2024
x close