Antena 3 CNN High Tech iPhone şi iPad îşi urmăresc proprietarii şi le înregistrează toate deplasările

iPhone şi iPad îşi urmăresc proprietarii şi le înregistrează toate deplasările

iPhone şi iPad îşi urmăresc proprietarii şi le înregistrează toate deplasările
Sursa foto: Foto: apple.com
21 Apr 2011   •   13:02

Doi cercetători acuză Apple că invadează intimitatea utilizatorilor şi nu respectă dreptul la o viaţă privată, după ce au descoperit că gadgeturile acestora stochează informaţii despre locaţia utilizatorilor în fiecare moment, fără acordul acestora, informează CNN.

Aparent, această supraveghere neautorizată a început în iunie 2010, când s-a trecut la noul sistem de operare pentru telefoanele mobile, iOS 4. Cercetătorii susţin că au descoperit un fişier ascuns, în care sunt stocate informaţii despre unde s-a aflat gadgetul la orice oră, în orice moment din zi.

Datele din iPhone sau iPad sunt stocate automat pe computer în momentul în care se conectează şi se sincronizează, astfel, pe computerul respectiv sunt stocate informaţii despre toate deplasările utilizatorului de iPhone sau iPad, de la achiziţia gadgetului, până la ultima sincronizare.



Cei doi au realizat o aplicaţie care interpretează datele stocate şi au pus-o la dispoziţia publicului pe un site.

Ei au comunicat că nu există informaţii care să indice faptul că datele stocate sunt transmise mai departe către Apple, dar datele pot fi vizualizate de oricine are acces la computer sau gadget.

Prin înregistrarea acestor date, Apple a făcut posibilă urmărirea unui iPhone sau iPad de către oricine. Furnizorii de servicii de telefonie mobilă colectează, aproape inevitabil, date despre locaţia unui utilizator, dar păstrează informaţia în spatele unui firewall şi nu o comunică decât în cazul unui mandat judecătoresc.

×
Subiecte în articol: Apple iphone iPad
Parteneri
Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț! Există risc de extindere
x close