Antena 3 CNN High Tech TikTok va folosi datele personale fără consimţământul celor peste un miliard de utilizatori

TikTok va folosi datele personale fără consimţământul celor peste un miliard de utilizatori

TikTok va folosi de mâine, datele personale ale celor peste 1 miliard de utilizatori, fără consimţământul acestora. Autoritatea italiană pentru protecţia datelor va impune restricții aplicației dacă nu-și retrage modificările.

TikTok va folosi datele personale fără consimţământul celor peste un miliard de utilizatori
Sursa foto: Hepta | Zuma Press / Filip Radwanski
de Ioana Mircea    |    12 Iul 2022   •   15:27

Autoritatea italiană pentru protecţia datelor a trimis un avertisment oficial aplicaţiei chineze TikTok, privind încălcarea regulilor de confidenţialitate din Uniunea Europeană.

Aplicaţia a anunţat utilizatorii că începând cu ziua de mâine, 13 iulie va oferi publicitate direcţionată, fără a cere consimţământul utilizatorilor pentru folosirea datelor personale.

TikTok susţine că acţionează în interesele legitime ale companiei, însă acestea nu sunt în conformitate cu regulile Uniunii Europene.

Agenţia italiană a declarat că va impune restricţii aplicaţiei TikTok, în cazul în care nu îşi retrage modificările de politică anunţate.

”Ne străduim să construim o experienţă personalizată pentru comunitatea noastră şi, în acelaşi timp, ne angajăm să respectăm confidenţialitatea utilizatorilor noştri şi să funcţionăm în conformitate cu toate reglementările relevante. Evaluarea notificării recente a Agenţiei Italiene pentru Protecţia Datelor este încă în desfăşurare şi nu putem comenta mai mult”, a susținut un purtător de cuvânt al TikTok.

Agenţia italiană a informat Comisia pentru Protecţia Datelor din Irlanda cu privire la presupusele încălcări realizate de TikTok privind datele cu caracter personal, menționează adevărul.ro.

Agenţia irlandeză este principalul organism de reglementare al Uniunii Europene pentru TikTok şi alte firme de internet de top.

×
Subiecte în articol: date personale
Parteneri
Pensia pe care o va avea Klaus Iohannis după 42 de ani de muncă
x close