Antena 3 CNN Life Familie 7 lucruri pe care nu le ştiai despre pornografie

7 lucruri pe care nu le ştiai despre pornografie

7 lucruri pe care nu le ştiai despre pornografie
18 Mai 2013   •   15:15
 

 

Pornografia a fost inventată în epoca Victoriană În vreme ce imaginile nud cu trupuri umane au fost încă de la începuturile civilizaţiei, abia în epoca Victoriană pornografia a căpătat sensul pe care îl cunoaştem astăzi. Până în secolul XIX au fost legi cu privire la comportamentul sexual, însă nici una în legătură cu  imaginile sexuale. Oamenii epocii erau plini de pudoare, iar nuditatea era scoasă în afara legii cu excepţia claselor conducătoare despre care se crede că au puterea morală de a face faţă acestor imagini. Cu toate acestea pornografia a fost foarte populară în epoca Victoriană doar că oamenii o foloseau cu discreţie.

 

 

Legea australiană pedepseşte pornografia Cu toate că Australia este o democraţie deschisă, este ilegal să vinzi sau să închiriezi materiale pornografice pe teritoriul său cu excepţia a două state, ACT  şi Northern Territory.

 

 

Influenţa industriei pornografice
Industria pornografică este atât de puternică încât a înfluenţat în mod decisiv bătăliile dintre HD-DVD şi Blue-ray şi VHS vs Betamax. Cu o piaţă de peste 50 de miliarde pe an, nu este de mirare că producătorii filmelor XXX au un cuvânt greu de spus.

 

 

Pornografia conduce la crimă – sau nu? Contrar a ceea ce se spune, în ţările în care oamenii au acces uşor la pornografia hardcore au şi cele mai scăzute rate de infracţiuni sexuale. Un bun exemplu este Japonia, care are printre cele mai scăzute infracţiuni sexuale din lume indiferent că vorbim de viol sau indecenţă publică. Şi, în ciuda faptului că pornografia este accesibilă copiilor, infracţiunile sexuale în care sunt implicaţi minorii sunt printre cele mai scăzute.

 

 

Dependenţă de pornografie Două grupuri neguvernamentale sunt împotriva pornografiei: religia şi feminismul. Ambele susţin că pornografia poate genera dependenţă prin folosirea excesivă a materialelor pornografice. Ei susţin că, în final, pornografia duce la infracţiuni sexuale, în ciuda evidenţelor oferite mai sus. În plus, adeptele feminismului consideră că pornografia degradează femeia. Iar Biserica Romano Catolică consideră urmărirea materialelor pornografice o ofensă gravă, ceea ce înseamnă că duce la damnare.

 

 

Leafa din pornografie Pornostarul mediu, bărbat, câştigă undeva între 50-1.500$. Sunt plătiţi pe scenă (nu pe oră) şi, în general, nu li se plătesc şi drepturi de autor. Pe de altă parte, femeile din această industrie pot câştiga până la 250.000 de dolari anual, iar unele dintre ele au făcut atât de mulţi bani încât s-au retras tinere şi bogate. Cel mai bun exemplu este Jenna Jameson.


Citeste zilnic sfaturi si informatii despre sex pe PROBLEMESEX.RO.

×
Parteneri
Sebastian Burduja şi-a depus candidatura la Primăria Capitalei
x close