Ca si San-George si Sanmedru, Sant-Ilie este o divinitate populara care a preluat numele si data celebrarii de la un sfant crestin – sfantul Prooroc Ilie. In traditia populara romaneasca, Sant-Ilie era o divinitate a Soarelui si a focului, identificata cu Helios din Mitologia greaca sau Gebeleizis din mitologia geto-daca. Sant-Ilie provoaca tunete, traznete, ploi torentiale si incendii, leaga si dezleaga ploile, hotaraste unde si cand sa bata grindina.
Se spune ca in perioada sa de pamantean, Ilie a fost pacatos si, sub manarea Diavolului, si-a ucis parintii. El si-a ispasit insa pacatele si a fost chemat de Dumnezeu in randul sfintilor, urcandu-l la cer intr-o trasura de foc, trasa de cai inaripati. Din cer, Sant-Ilie cutreiera norii si trasneste dracii cu biciul de foc, pedepsindu-i astfel pentru raul ce i l-au pricinuit.
In ajunul zilei de Sf. Ilie, fetele se duceau noapte pe camp semanat cu canepa, se dezbracau si se tavaleau prin holde. Apoi se intorceau acasa. Daca noaptea visau canepa verde, era semn ca isi vor lua barbat tanar. Daca visau canepa uscata, se maritau dupa om batran.
In dimineata zilei de Sf. Ilie se culegeau plante de leac, in special busuioc, si plante pentru vraji si farmece. Femeile duceau la biserica busuioc, iar dupa slujba ii dadeau foc. Cenusa o pastrau si o foloseau ca leac impotriva aftelor.
Se zice ca in ziua de 20 iulie nu este bine sa mananci mere, ca sa nu-l superi pe Sf. Ilie, marul fiind pomul lui preferat. Femeile duc la biserica mere, pentru a fi sfintite si astfel vor deveni mere de aur pe lumea cealalta.
Romanii pomenesc in ziua de Sf. Ilie sufletele mortilor, in special pe cele ale copiilor. In unele sate, femeile care au copii mici morti chemau copii straini sub un mar pe care il scuturau si le dadeau de pomana merele care cadeau.
Citeste continuarea aici.
