Antena 3 CNN Politică Alegeri prezidenţiale 2025 Călin Georgescu reacționează după ce a pierdut la CEDO. "Dragii mei, nu vă lăsați afectați de știrile false care circulă"

Călin Georgescu reacționează după ce a pierdut la CEDO. "Dragii mei, nu vă lăsați afectați de știrile false care circulă"

A.I.
1 minut de citit Publicat la 21:12 21 Ian 2025 Modificat la 07:06 22 Ian 2025
calin georgescu candidat alegeri prezidentiale 2024 castigator primul tur
Călin Georgescu a reacționat pe Facebook după ce Curtea Europeană a Drepturilor Omului i-a respins cererea împotriva anulării alegerilor prezidențiale de către CCR. Sursa foto: Hepta

Fostul candidat prezidențial Călin Georgescu a postat marți seară, pe Facebook, prima reacție după ce Curtea Europeană a Drepturilor Omului, CEDO, i-a respins acțiunea îndreptată împotriva anulării alegerilor prezidențiale de anul trecut.

CEDO a decis, marți, cu unanimitate de voturi, să respingă cererea prin care avocații lui Georgescu solicitau adoptarea unor măsuri provizorii în legătură cu anularea scrutinului, decisă la momentul respectiv de Curtea Constituțională.

În postarea pe Facebook, fostul candidat susține că decizia de marți a CEDO "nu afectează procesul de examinare pe fond a plângerii depuse împotriva Guvernului României".

Textul postat de fostul candidat, în continuare.

"Dragii mei, nu vă lăsați afectați de știrile false care circulă, menite, așa cum ne-am obișnuit, doar să discrediteze demersurile noastre.

În urma deciziei de azi a Curții Europene a Drepturilor Omului (respingerea măsurilor provizorii) doresc să clarific faptul că această hotărâre nu afectează procesul de examinare pe fond a plângerii depuse împotriva Guvernului României.

De ce s-a luat această decizie?

Avocații au cerut suspendarea provizorie a efectelor hotărârii 32 a CCR privind anularea întregului proces electoral pentru alegerile prezidențiale, până la judecata pe fond.

Dragii mei, nu vă lăsați afectați de știrile false care circulă, menite, așa cum ne-am obișuit, doar să discrediteze...

Publicată de Călin Georgescu pe Marţi, 21 ianuarie 2025

Călin Georgescu: Plângerea urmează să fie judecată pe fond în perioada următoare

CEDO a constatat faptul că “răul a fost deja făcut” de către CCR, motiv pentru care măsurile provizorii nu-și mai aveau sensul în acest context în care ne aflăm. Decizia de astăzi a CEDO, de a nu impune măsuri provizorii, a fost motivată de faptul că nu există un risc iminent de prejudicii ireparabile, prin simplu fapt că o decizie pozitivă pe fond, fie din partea CEDO sau a unei decizii prin revizuirea cerută de noi la CCR, va însemna practic un prejudiciu care se poate repara, așa cum deja știm (din acest motiv am cerut revizuirea deciziei 32 la CCR).

Plângerea urmează să fie judecată pe fond în perioada următoare, deci procesul va începe curând! CEDO rămâne pe deplin investită să analizeze fondul acestei cauze, iar hotărârea finală poate aduce o soluție care să restabilească dreptatea și să protejeze integritatea procesului electoral.

La final, vă rog să țineți cont de faptul că oricum, mai presus de orice instituție, nimic nu este mai important decât determinarea noastră, a poporului român, în restabilirea statului de drept și a principiilor democratice.

Vă mulțumesc!"

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close