Mai multe fotografii în care candidatul independent la prezidenţiale Nicuşor Dan este surprins alǎturi de controversatul om de afaceri Matei Pǎun confirmǎ relația strânsǎ dintre cei doi. Afaceristul, suspectat de legături cu Rusia, este alǎturi de Nicuşor Dan în momentele-cheie al candidaturii, având şi rol de principal negociator în finanțarea campaniei prezidențiale, potrivit informațiilor Click!.
Primarul Bucureştiului Nicuşor Dan declarat miercuri seara, în direct la Antena 3 CNN, în legătură cu relația sa cu Păun, că se consultă cu el „din când în când” pe anumite aspecte tehnice de campanie. „M-am întâlnit cu el de 3 ori în 4 ani”, a spus acesta. „Că există un domn pe care îl cheamă Matei Păun și am spus că din când mă consult pe diferite lucruri cu el, asta n-are absolut nimic de-a face cu direcția pro Rusia sau pro Occident. M-am întâlnit cu el de 3 ori în 4 ani. Nu, nu există (n.r. întâlniri frecvente). Am spus că pe anumite chestiuni tehnice de campanie mă consult și asta e tot”, a mai declarat Dan la Antena 3 CNN.
Declarațiile lui Nicușor Dan sunt în contradicție cu realitatea, dovadǎ fiind imaginile intrate în posesia Click!, care aratǎ cǎ Matei Pǎun a fost în apropierea lui Nicuşor Dan în mai multe momente dupǎ anunțul candidaturii. Spre exemplu, în ziua în care declara cǎ îl mai sunǎ din când în când pe Matei Pǎun, Nicuşor Dan se întâlnea chiar la sediul Primǎriei Capitalei cu afaceristul, scrie Click!.
De altfel, în fotografiile publicate de site, Nicuşor Dan apare în faţa casei lui Matei Păun, dar şi lângă acesta în ziua lansării clipului său electoral pentru prezidenţiale.
Citeşte articolul integral pe Click!
În cadrul unui interviu acordat lui Mihai Gâdea la emisiunea Sinteza Zilei la Antena 3 CNN, Elena Lasconi a declarat, miercuri, că Nicușor Dan îl vizitează mai des pe Matei Păun decât „vizitează propriul sediu de campanie electorală”.
Iată mai jos o discuţie între deputaţii USR şi PNL Alin Stoica şi Tudor Polak despre fotografiile apărute, în cadrul emisiunii Newsroom cu Andreea Dumitrache de la Antena 3 CNN:
Ce informații au apărut în spațiul public despre omul de afaceri Matei Păun
În mai 2024, o publicație centrală a scris că panourile electorale cu Nicușor Dan din campania pentru alegerile locale aparțin unei companii având relații de afaceri cu Matei Păun și cu oamenii de încredere ai acestuia.
Potrivit celor publicate la momentul respectiv, Matei Păun deține mai multe companii dintre care una, BAC Financial Advisory SRL, s-a dezvoltat pe piețe controlate de Kremlin și în relații contractuale cu instituții financiare din Rusia.