Antena 3 CNN Politică Urmaşii medicilor care au murit de COVID-19 au primit "zero lei", acuză Marcel Ciolacu

Urmaşii medicilor care au murit de COVID-19 au primit "zero lei", acuză Marcel Ciolacu

Urmaşii eroilor din sistemul medical care au murit în prima linie în pandemia de COVID-19 au primit "zero lei", a afirmat, marţi, liderul PSD, Marcel Ciolacu, care acuză autorităţile centrale de "bătaie de joc".

Urmaşii medicilor care au murit de COVID-19 au primit "zero lei", acuză Marcel Ciolacu
Sursa foto: Hepta
de Mia Lungu    |    18 Mai 2021   •   14:14

"Bătaie de joc pentru cei 133 de eroi din sistemul medical care au murit în prima linie în lupta cu pandemia! Zero lei au primit urmaşii acestora, contrar legii pe care PSD a adoptat-o anul trecut în Parlament!", a scris Ciolacu, pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, "timp de aproape un an, Guvernele Dreptei s-au bătut cu pumnii în piept că îi vor plăti cu prioritate, dar, în realitate, i-au umilit îngrozitor".

"N-au plătit nimic, inventând motive aberante! Au inventat grupuri de lucru, pentru ca, în final, să se blocheze în incompetenţă şi prostie!

Rezultatul este că familiile acestor eroi sunt batjocorite cu fiecare zi care trece de această guvernare ticăloasă şi tot mai insensibilă la dramele românilor!", spune preşedintele PSD.

Marcel Ciolacu, despre întâlnirea cu Florin Cîțu: "Merg alături de specialiști. Poate să mă invite și în Vama Veche"

Președintele PSD a vorbit, la Antena 3, despre discuția pe care a avut-o cu premierul și ce a convenit cu Florin Cîțu, în ceea ce privește Planul Național de Redresare și Reziliență.

"Eu nu am astfel de orgolii, mai ales când vorbim despre Planul Național de Redresare și Reziliență al României. Repet, nu este al unei coaliții, el este al României și în toate statele europene, aceste planuri au fost prezentate în Parlament.

Parlamentul este o pârghie de a informa cetățenii și un respect față de principala instituție dintr-o democrație. Nu știu dacă s-a supărat domnul Cîțu, repet, eu nu am astfel de orgolii.

Poate să ma invite împreună cu specialiștii, cu partenerii noștri sociali. Unde va spune acolo o să mergem să stăm de vorbă de acest plan. Că va fi la Guvern, că va fi în Vama Veche, unde vrea domnia sa.

Această discuție trebuie să aibă loc, categoric! Aceasta este și recomandarea Comisiei Europene și a vicepreședintelui Comisiei Europene și marea majoritate a comisarilor", a explicat Marcel Ciolacu, la Antena 3.

×
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close