Antena 3 CNN Sport Alte sporturi Snooker: Ronnie O'Sullivan revine în activitate pentru a-şi apăra titlul mondial

Snooker: Ronnie O'Sullivan revine în activitate pentru a-şi apăra titlul mondial

Snooker: Ronnie O'Sullivan revine în activitate pentru a-şi apăra titlul mondial
de M.T.    |    26 Feb 2013   •   14:52

Ronnie O'Sullivan a anunţat că revine în snooker şi că va fi prezent la Campionatul Mondial din luna aprilie a acestui an pentru a-şi apăra titlul cucerit în 2012.

Jucătorul de 37 de ani îşi anunţase retragerea în luna noiembrie a anului trecut, motivându-şi decizia prin „problemele personale” pe care le avea

O'Sullivan avea termen până pe 28 februarie să se decidă dacă va fi prezent la Crucible.

„M-am plictisit. Aveam nevoie de odihnă şi cred că este vremea să revin la ceea ce am făcut în cea mai mare parte a vieţii mele”, a declarat englezul, citat de BBC.

De patru ori campion mondial, în 2001, 2004, 2008 şi 2012, O'Sullivan a coborât pe poziţia a 20-a în lume, dar va putea participa la Campionatul Mondial din postura de deţinător al titlului.

Mai mult decât atât, Ronnie va fi considerat cap de serie numărul 1.

O'Sullivan a avut câteva probleme medicale înaintea ediţiei de anul trecut a Campionatului Mondial, însă s-a refăcut la timp pentru a câştiga trofeul, după o finală cu Ali Carter.

Totuşi, de la acea victorie, Ronnie a mai jucat un singur meci, şi acela pierdut, în faţa anonimului Simon Bedford.


×
Subiecte în articol: revenire
Parteneri
O dronă militară s-ar fi prăbuşit în apropiere de Brăila
x close