Antena 3 CNN Sport Fotbal extern AS Monaco s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor

AS Monaco s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor

AS Monaco s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor
19 Apr 2017   •   23:30

MONACO - BORUSSIA LIVE. Valere Germain a închis meciul pentru AS Monaco, cu un gol în minutul 81, scor 3-1 (6-3 la general).

----------------------------

Marco Reus a redus din handicap în minutul 48, însă nemții au în continuare un handicap de două goluri de recuperat pentru a trimite meciul în prelungiri.

----------------------------

AS Monaco pare să fi rezolvat soarta calificării în semifinale după primele 15 minute la partidei cu Borussia Dortmund. Kylian Mbappe a deschis scorul în minutul 3 pentru gazde, iar Radamel Falcao a majorat scorul la 2-0 în minutul 17.

În acest moment AS Monaco conduce la general cu scorul de 5-2.

Știre inițială:

MONACO - BORUSSIA LIVE.  AS Monaco și Borussia Dortmund se întâlnesc în manșa retur a sferturilor de finală din CHAMPIONS LEAGUE. Francezii pornesc cu avantajul victoriei din partida tur, scor 3-2, atunci când Borussia a acuzat șocul după atacul cu bombă asupra autocarului echipei. 

MONACO - BORUSSIA LIVE.  Securitate întărită la Monaco înaintea meciului cu Dortmund

Principatul Monaco a întărit măsurile de securitate cu o zi înainte de returul sfertului de finală al Ligii Campionilor dintre AS Monaco şi Borussia Dortmund, a anunţat Siguranţa publică din Monaco. 

''Există întotdeauna un nivel de securitate ridicat la Monaco, însă ţinând cont de context, măsurile de securitate au fost întărite'', a explicat Richard Marangoni, directorul Siguranţei publice. 

MONACO - BORUSSIA LIVE.  În total, 350 de poliţişti vor patrula miercuri, 150 din poliţia monegască, plus trei companii franceze, adică 200 de poliţişti suplimentari. 

În urma evenimentelor de la meciul tur, când echipa germană a fost ţinta unui atac cu explozibili, atenţia forţelor de ordine se va îndrepta spre ''sejurul echipei germane şi parcursul ei'', a indicat Marangoni, cu măsuri de protecţie luate în jurul hotelului unde va fi cazată echipa germană şi pe traseul său spre stadion, urmând ca ea să fie escortată de motociclişti şi vehicule ale poliţiei. 

''Nu există o ameninţare deosebită, însă suntem prevăzători'', a adăugat Marangoni. 

MONACO - BORUSSIA LIVE.  Controalele la accesul pe stadion au fost şi ele întărite, cu două percheziţii, una la intrarea în perimetrul stadionului şi alta înainte de intrarea în incintă. Controalele vor avea loc şi la sosirea suporterilor, care vin cu autocarul, cu trenul sau cu vehicul particular, precum şi în interiorul stadionului şi după partidă, la evacuarea stadionului. 

Acest meci contând pentru returul sferturilor de finală ale Ligii Campionilor se va disputa cu casa închisă, cu 18.000 de spectatori. 1.500 de spectatori germani sunt aşteptaţi în total. ''Ţinând cont de extraordinara fraternitate şi înţelegere dintre suporteri la meciul tur, nu credem că vor exista dificultăţi deosebite între suporteri'', a precizat Marangoni. 

Iniţial prevăzut marţea trecută, turul sfertului de finală s-a disputat în final miercuri, fiind amânat o zi din cauza atacului din ziua meciului. Partida s-a încheiat cu victoria monegascilor cu scorul de 3-2. 

 

MONACO - BORUSSIA LIVE Liga Campionilor DOLCE Sport - VIDEO. Partida începe la ora 21:45 și este transmisă ÎN DIRECT pe DOLCE SPORT. Meciul va fi comentat LIVE TEXT și pe Antena3.ro.

COTE LA PARIURI MONACO - Borussia

La BET365.ro, Borussia este cotată favorită la 2.25, în timp ce gazdele au o cotă 3 la victorie, iar egalul e cotat cu 4. AS MONACO are însă prima șansă la calificare, 1,30, în timp ce Borussia Dortmund este considerată outsideră cu 3.50.

MONACO - BORUSSIA LIVE.  Conducerea Borussiei Dortmund a luat în calcul retragerea din Liga Campionilor

Conducerea clubului german de fotbal Borussia Dortmund a luat în calcul posibilitatea retragerii din Liga Campionilor, înaintea meciului de pe teren propriu cu AS Monaco, din prima manşă a sferturilor de finală, ca urmare a atentatului care a avut loc marţi seara la Dortmund. 

"Mi-am pus pentru scurt timp întrebarea dacă nu ar trebui să ne retragem total din competiţie", a declarat directorul executiv al Borussiei Dortmund, Hans-Joachim Watzke într-un interviu acordat revistei Der Spiegel. 

"Ar fi fost însă o victorie pentru autorii atacului", a adăugat oficialul german. 

Autocarul Borussiei Dortmund a fost vizat de un atentat marţi seara, în timp ce se îndrepta către stadionul Signal Iduna Park, în vederea meciului cu AS Monaco. Trei încărcături explozive au fost detonate în apropierea autocarului, rănindu-l pe fundaşul spaniol Marc Bartra, care a suferit o fractură la încheietura mâinii drepte, fiind supus unei intervenţii chirurgicale. În atentat a fost rănit, de asemenea, un poliţist pe motocicletă care asigura escorta autocarului. 

MONACO - BORUSSIA LIVE.  Obligaţi să joace cu AS Monaco la mai puţin de 24 de ore după atentat, jucătorii Borussiei Dortmund s-au înclinat în final la limită în faţa liderului campionatului Franţei (scor 2-3). 

Watzke a confirmat, totodată, că le-a spus jucătorilor că sunt liberi să aleagă dacă vor să joace în meciul cu Monaco. "Le-am spus: dacă cineva dintre voi nu se simte în stare să joace, îl poate anunţa pe antrenor. Am fi înţeles pe deplin acest lucru şi le-am fi oferit orice formă de susţinere posibilă", a adăugat responsabilul clubului german. 

Mai mulţi fotbalişti de la Borussia Dortmund au criticat ulterior decizia UEFA de a reprograma meciul cu AS Monaco atât de repede, însă niciunul dintre ei nu a refuzat să intre pe teren. Meciul retur este programat în data de 19 aprilie. 

MONACO - BORUSSIA LIVE. Marc Bartra s-a alăturat coechipierilor de la Dortmund înaintea meciului cu AS Monaco

ucătorul Borussiei Dortmund, internaţionalul spaniol Marc Bartra, rănit săptămâna trecută în explozia unei bombe înainte de meciul formaţiei sale cu AS Monaco, din Liga Campionilor, s-a alăturat coechipierilor în aşteptarea meciului retur cu echipa franceză, scrie DPA. 

Marc Bartra, rănit la braţul drept în urma exploziilor care au avut loc în apropierea autocarului echipei sale, marţea trecută, va fi indisponibil în jur de 4 săptămâni, a informat clubul german. 

''Bartra va putea relua antrenamentele după 4 săptămâni de refacere'', a menţionat gruparea germană. 

MONACO - BORUSSIA LIVE. Jucătorul a fost operat cu succes după ce a suferit o fractură de radius, iar în încheietura mâinii sale drepte au pătruns "corpuri străine". 

Săptămâna trecută el a fost vizitat de foşti colegi de la FC Barcelona. ''Am avut vizitatori surpriză care m-au încântat şi nu voi uita niciodată acest lucru. Vă mulţumesc din inimă, prieteni'', a postat Bartra pe contul său de Twitter, după ce a fost vizitat de Paşte de Jordi Alba şi Sergio Busquets. 

MONACO - BORUSSIA LIVE. Programul complet al sferturilor de finală:

Real Madrid - Bayern Munchen

Leicester - Atletico Madrid

LIVE Juventus - Barcelona

LIVE AS Monaco - Borussia Dortmund

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Furtuna Renata a adus în România ploi torenţiale
x close