Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Spyros Marangos: România nu apare în dovezile pe care le am

Spyros Marangos: România nu apare în dovezile pe care le am

Spyros Marangos: România nu apare în dovezile pe care le am
Sursa foto: Foto: INTACT Images
30 Oct 2010   •   13:37

Fostul trezorier al Federaţiei Cipriote de Fotbal (CFA), Spyros Marangos, care a formulat acuzaţiile de corupţie în cazul Euro-2012, a declarat, într-un interviu acordat cotidianului ProSport şi publicat sâmbătă, că nu deţine dovezi care să-l vizeze pe preşedintele FRF, Mircea Sandu, informează Mediafax.
   
Marangos a precizat că în declaraţiile făcute până în prezent, în presa internaţională, nu a oferit nici un nume şi nici sume de bani şi că informaţiile apărute în cotidianul italian Gazzetta dello Sport sau în alte publicaţii în aceste zile reprezintă "minciuni şi speculaţii".
   
Întrebat dacă preşedintele FRF, Mircea Sandu, se face vinovat de ceva în acest caz, fostul responsabil al federaţiei cipriote a răspuns: "Nu m-am exprimat niciodată la adresa dânsului. Nu am zis nimic de România şi nimic despre Mircea Sandu. Mai mult, e prieten bun cu Marios Lefkaritis (n.r. - preşedintele Federaţiei de Fotbal din Cipru) şi îi salut pe amândoi prin intermediul dumneavoastră. Oameni deosebiţi! România nu apare în dovezile pe care le am".

 

   
Spyros Marangos a adăugat că acuzaţiile sale vizează Ucraina şi patru oficiali ai UEFA şi că nu există nici un român între aceşti patru oficiali.
   
Marangos a precizat că va continua să lupte până la capăt şi că va prezenta dovezile pe care le deţine doar în faţa instanţei. Fostul trezorier al Federaţiei Cipriote de Fotbal a mărturisit că nu şi-a dorit să devină celebru în acest mod şi că atât el, cât şi cei trei martori pe care îi are în acest caz au primit deja ameninţări.
   
"Mă voi lupta până la capăt. Există un grup de germani, avocaţi şi jurnalişti, care sunt gata să vină în Cipru şi să preia tot cazul şi dovezile! Mai vreau să mai spun doar că sunt ameninţaţi şi martorii mei, în număr de trei. Aştept să fiu dat în judecată de UEFA şi, împreună cu biroul de avocatură şi cu martorii pe care îi am, mă voi prezenta la prima înfăţişare la tribunal, unde voi da şi nume şi voi spune tot ce s-a întâmplat", a spus fostul oficial cipriot.

×
Parteneri
Potopul din Dubai explicat de climatologi
x close