Antena 3 CNN Sport Tenis Elveţianul Stanislas Wawrinka este primul finalist de la Australian Open

Elveţianul Stanislas Wawrinka este primul finalist de la Australian Open

Elveţianul Stanislas Wawrinka este primul finalist de la Australian Open
Sursa foto: Foto: Intact Images/EPA
de M.T.    |    23 Ian 2014   •   15:05

Elveţianul Stanislas Wawrinka va juca în premieră o finală de Grand Slam, după ce s-a calificat în ultimul act de la Australian Open.

Wawrinka l-a învins în semifinalele de la Melbourne pe cehul Tomas Berdych, la capătul unui meci de trei ore şi jumătate.

Elveţianul de 28 de ani a reuşit singurul break al unei întâlniri decise după patru seturi, 6-3, 6-7, 7-6, 7-6 şi poate ajunge pe locul 3 în lumea dacă va obţine titlul la AO.

În finală, Wawrinka va juca cu învingătorul dintre compatriotul său Roger Federer şi spaniolul Rafa Nadal.

Perspectiva unui duel elveţian pentru trofeu îi surâde proaspătului finalist.

„Pentru mine este ceva deosebit să fiu într-o finală, pentru Roger e ceva normal. Ar fi frumos să avem o finală elveţiană”, a spus Wawrinka.

Cea de-a doua semifinală, al 33-lea duel direct dintre Federer şi Nadal, va avea loc vineri.

În turneul feminin, finala se va disputa între Dominika Cibulkova şi Li Na.

×
Parteneri
Românii care vor plăti taxe și impozite mai mari de anul următor!
x close