Antena 3 CNN Economic Biz News Germania. Creştere spectaculoasă a cererii de automobile Dacia, după introducerea primei de casare

Germania. Creştere spectaculoasă a cererii de automobile Dacia, după introducerea primei de casare

Germania. Creştere spectaculoasă a cererii de automobile Dacia, după introducerea primei de casare
Sursa foto: Dacia Logan
13 Feb 2009   •   11:49

Vânzările de automobile Dacia au explodat, în ultima perioadă, în Germania. Explicaţia este introducerea în această ţară a primei de casare, în valoare de 2.500 de euro. "Comenzile au crescut de şase ori", spune vicepreşedintele Renault, Patrick Pelata. Pentru Dacia Sandero, creşterea vânzărilor este şi mai mare. Cererea a crescut de la aproximativ 80 de automobile pe săptămână la circa 1.000, de la introducerea primei de casare.
Specialiştii explică fenomenul prin faptul că, pentru un german, este mult mai tentantă prima de 2.500 de euro în cazul achiziţionării unui automobil al cărui preţ total este de 7.500 de euro, decât în cazul achiziţionării, spre exemplu, a unui automobil marca Mercedes.
Creşterea masivâ a vânzărilor a fost o surpriză şi pentru conducerea Renault, care se străduieşte acum să facă faţă volumului mare de cereri, în condiţiile în care uzina Dacia din Piteşti a fost închisă temporar, pe fondul scăderii pieţei în Europa de Est. "Când am decis acest lucru, nu cunoşteam efectul din Germania, altfel, nu am fi recurs la aşa ceva", a explicat Pelata.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Dacia Logan
Parteneri
Perioada care nu va mai fi luată în calcul la pensii
x close