Antena 3 CNN Actualitate 16 persoane au ajuns la spital, după ce au mâncat prăjituri de la aceeaşi cofetărie

16 persoane au ajuns la spital, după ce au mâncat prăjituri de la aceeaşi cofetărie

16 persoane au ajuns la spital, după ce au mâncat prăjituri de la aceeaşi cofetărie
Sursa foto: Foto: Intact Images
24 Mai 2011   •   08:21

Au ajuns de la bal direct pe patul de spital. 16 persoane au fost internate după ce au mâncat  tort şi prăjituri de la o cofetărie din Ploieşti. Cu toţii au reclamat aceleaşi simptome: greaţă, vărsături şi dureri de cap.

Primul caz a fost semnalat pe 20 mai, iar în următoarele zile numărul celor care au ajuns la spital a crescut. Toţi pacienţii spun că au cumpărat prăjituri de la aceeaşi cofetărie.

"Pacienţii sunt internaţi cu diagnostic de toxiinfecţie alimentară. Se pare că au consumat prăjituri alterate", a declarat Cătălin Vişean, managerul Spitalului de Boli Infecţioase Ploieşti.

Testele efectuate de Direcţia de Sănătate Publică au scos la iveală că este vorba de stafilococul auriu.

"Au fost depistaţi 47 de consumatori, 28 dintre ei au prezentat semne de îmbolnăvire, fiind internaţi 16 dintre ei", a precizat dr. Decebal Dan, purtător de cuvânt la DSP Prahova.
 
Până la finalizarea anchetei laboratorul cofetăriei a fost închis.

 

 

×
Subiecte în articol: cofetarie prajituri stafilococ auriu
Parteneri
Cod galben de ploi, ninsoare şi vânt. Se strică vremea în toată ţara
x close