Antena 3 CNN Actualitate Americanii, pregătiţi pentru cea mai puternică furtună de zăpadă din ultimele decenii

Americanii, pregătiţi pentru cea mai puternică furtună de zăpadă din ultimele decenii

Americanii, pregătiţi pentru cea mai puternică furtună de zăpadă din ultimele decenii
Sursa foto: Iarna Washington
06 Feb 2010   •   19:51

Americanii de pe coasta Atlanticului se pregătesc pentru o furtună de zăpadă care ar putea fi cea mai puternică din ultimele decenii. Meteorologii au prezis că ninsoarea şi viscolul vor dura două zile iar stratul de zăpadă va atinge aproape 70 de centimetri. Între timp, în Mexic, mânia iernii s-a manifestat prin ploi violente urmate de inundaţii care au făcut cel puţin 15 victime.

În capitala federală americană, Washington, a început deja ninsoarea despre care se spune că va paraliza întreaga regiune. Autorităţile s-au pregătit ca de un asediu: cursele aeriene au fost suspendate, şcolile, închise iar funcţionarii bugetari, trimişi acasă, unde ar putea rămâne blocaţi câteva zile dacă zăpada va fi atât de mare pe cât se aşteaptă. Cei care s-au încumetat să călătorească într-o perioadă atât de nepotrivită încearcă şi ei să revină acasă cât se mai poate.

Potrivit autorităţilor, ninsoarea şi poleiul au provocat deja sute de accidente. Serviciul meteorologic a avertizat că furtuna poate fi "extrem de periculoasă", mai ales că vine la mai puţin de două luni după o alta, şi ea destul de puternică.

Vremea s-a dovedit nemiloasă mult mai la sud, în centrul Mexicului, unde 15 oameni, dintre care cinci copii, au murit din cauza inundaţiilor. Ploile şi furtunile sunt cu totul neobişnuite în acest anotimp, în care vremea este mai degrabă uscată în Mexic. În primele patru zile din februarie, în toată această zonă a plouat de opt ori mai mult decât cantitatea obişnuită din întreaga lună.

Chiar şi în capitală, mii de familii şi-au văzut casele inundate cu apa revărsată din conductele de canalizare. Din fericire, ploaia s-a oprit iar specialiştii prevăd că viitoarele zile vor fi senine.

Antena 3

×
Subiecte în articol: furtuna de zapada SUA
Parteneri
Momentul terifiant când un stâlp e înghițit de craterul din Slănic
x close