Antena 3 CNN Actualitate Averi fabuloase de pe urma accidentelor rutiere

Averi fabuloase de pe urma accidentelor rutiere

Averi fabuloase de pe urma accidentelor rutiere
28 Noi 2015   •   23:07

Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava a finalizat acum două zile un rechizitoriu de aproape o mie de file, în care sunt descrise minuţios mii de fapte penale care le sunt imputate avocaţilor care au făcut parte din Baroul Bota, o organizaţie care, susţin procurorii, a folosit fără drept denumirile de „Barou” şi „Uniunea Naţională a Barourilor din România”, denumiri specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, scrie Monitorul de Suceava.

Nouă inculpaţi, în frunte cu Pompiliu Bota, au fost trimişi în judecată, fiind acuzaţi de comiterea a aproape 3.300 de infracţiuni. Din rechizitoriul procurorilor rezultă că avocaţii au încasat sume foarte mari de bani de la succesori ai victimelor unor accidente rutiere, care, prin decizii definitive şi irevocabile, au primit daune morale importante, în unele cazuri de ordinul sutelor de mii de euro.

Procurorul de caz care s-a ocupat de acest dosar, cel mai de amploare instrumentat vreodată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, l-a identificat ca „maestru” în acest mod de operare pe inculpatul Marian Ionel Jurgiu. Acesta este acuzat că aborda oameni care îşi pierdeau fiinţe dragi în accidente rutiere încă de la morgă, profita de starea psihică a acestora, îi inducea în eroare, iar în final îşi oprea sume mari de bani din daunele morale pe care le încasau. Anchetatorii spun că inculpatul îşi lua adesea un comision cuprins între 40 şi 70% din valoarea daunelor care le reveneau succesorilor persoanei decedate. Numai într-un singur caz inculpatul ar fi încasat 85.000 de euro de la succesorii unor persoane decedate într-un accident rutier.

Mai mult, pe monitorulsv.ro.

×
Subiecte în articol: avocati daune morale
Parteneri
Crimă șocantă într-un bloc din Sectorul 2 al Bucureştiului
x close