Antena 3 CNN Actualitate Singura mamă de cvatrupleţi din România infectată cu COVID-19. Bebelușii au primit rezultatele testelor

Singura mamă de cvatrupleţi din România infectată cu COVID-19. Bebelușii au primit rezultatele testelor

Cei patru bebeluşi născuţi prematur la Maternitatea "Elena Doamna" din Iaşi au fost testaţi pentru SARS-CoV-2. Micuţii se află sub atenta supraveghere a cadrelor medicale.

Singura mamă de cvatrupleţi din România infectată cu COVID-19. Bebelușii au primit rezultatele testelor
de Georgiana Adam    |    11 Mar 2021   •   15:55

Cei patru copii născuţi la maternitatea Elena Doamna, a căror mamă a fost confirmată cu COVID-19 sunt la ATI şi sunt supravegheaţi permanent de către cadrele medicale.

Bebeluşii vor mai rămâne în spital măcar două luni. Medicii spun că au luată această decizie pentru a putea asigura o evoluţie normală a stării de sănătate a copiilor, în momentul în care vor ajunge acasă.

Vestea că o femeie diagnosticată pozitiv cu noul coronavirus a născut patru copii la maternitatea Elena Doamna a stârnit interes în toată ţara. La 24 de ore de la naştere, cei mici sunt sub supravegherea cadrelor medicale de la Maternitatea "Cuza Voda".

Deşi rezultatele testelor sunt negative, cei mici vor sta cel puţin încă două luni în maternitate, dar specialiştii spun că va mai fi nevoie de cel puţin trei ani pentru a exista garanţia că aceştia vor avea o viaţă normală. Mama îşi va putea ţine în braţe copiii numai după ce, în urma tratamentului de specialitate se va vindeca de COVID-19.

O gravidă din Iaşi, singura mamă de cvatrupleţi din România

Pe data de 9 martie 2021, echipa medicală a Spitalului Clinic de Obstetrică–Ginecologie “Elena Doamna” din Iași a rezolvat un caz în premieră pentru România : cel al unei paciente de 37 de ani, gravidă în 34 de săptămâni, cu sarcină cvadruplă.

Pacienta prezenta infecție cu SARS - CoV- 2, cu trombocitopenie, cât și defect septal atrial operat în antecedente.

Echipa de medici obstetricieni, anesteziști și neonatologi au extras prin operație cezariană 4 copii de sex masculin cu greutăți între 1400 și 1800 de grame, care s-au adaptat bine la viața extrauterină.

Pacienta a evoluat bine din punct de vedere medical, starea ei, în acest moment, fiind una stabilă. Mama a primit cu bucurie venirea pe lume a celor 4 fii, pentru care avea deja pregătite numele. Personalul medical transmite felicitări și multă sănătate întregii familii

×
Subiecte în articol: bebelusi nou-nascut
Parteneri
Marcel Ciolacu dă asigurări: Sunt bani de salarii si pensii
x close