Antena 3 CNN Actualitate CNAS vrea să modifice schema de compensare a medicamentelor. Cât vom plăti în plus

CNAS vrea să modifice schema de compensare a medicamentelor. Cât vom plăti în plus

A.O.
3 minute de citit Publicat la 17:53 29 Aug 2025 Modificat la 18:09 29 Aug 2025
pensionară cu farmacistă într-o farmacie
În ceea ce privește categoriile vulnerabile s-ar menține nivelul actual de compensare de 100% din prețul de referinţă al medicamentelor. Foto: Getty Images

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a anunțat vineri că a propus mai multe modificări Ministerului Sănătății pentru schimbarea schemei de compensare a medicamentelor, relatează Agerpres. CNAS dă asigurări că, în cazul persoanelor vulnerabile, compensarea rămâne de 100%, iar în rest bolnavii vor plăti aproximativ 9 lei în plus pentru fiecare cutie de medicamente prescrisă. Precizările CNAS vin după ce Asociația Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) avertizase că vor fi scumpiri de până la 600 de lei.

CNAS a precizat că a identificat și a propus o serie de criterii suplimentare pentru modificarea nivelului de compensare al medicamentelor evaluate.

Astfel, în cazul a 13 medicamente se preconizează schimbarea nivelului de compensare:

  • trecerea la nivel de compensare de 20% (mutarea din sublistele A şi B în sublista D) pentru medicamentele (DCI) - Indapamidum, Metoprololum, Bisoprololum, Combinaţii (Perindoprilum + Indapamidum), Candesartanum Cilexetil, Rosuvastatinum, Nebivololum, Rilmenidinum şi Atorvastatinum;
  • trecerea la nivel de compensare de 50% (mutarea din sublista A în sublista B) pentru medicamentele (DCI): Fenofibratum, Omeprazolum, Combinaţii (Spironolactonum + Furosemidum) şi Amoxicillinum + Acidum Clavulanicum;

CNAS spune că în situația în care aceste propuneri ar fi puse în aplicare, contribuţia personală ar creşte în medie faţă de cea din prezent cu aproximativ 9 lei/cutie pentru un medicament prescris din cele 13 menţionate. 

În ceea ce privește categoriile vulnerabile s-ar menține nivelul actual de compensare de 100% din prețul de referinţă al medicamentelor. Este vorba despre medicamente prescrise pentru: 

  • copii;
  • tineri (18 - 26 ani) care studiază şi nu obţin venituri;
  • gravide, lăuze şi beneficiari de legi speciale;

În ceea ce îi privește pe vârstnici, precizează CNAS, aceștia vor

CNAS precizează că pentru pensionarii beneficiari ai programului de compensare a preţului medicamentelor din sublista B nivelul compensării va fi de 90%. 

„CNAS reafirmă că pacienţii din România nu vor fi împovăraţi cu contribuţii personale excesive, iar afirmaţiile vehiculate în spaţiul public privind costuri suplimentare de sute de lei pe lună pentru aceste medicamente compensate sunt false şi creează panică inutilă.”, se arată în comunicatul de presă.

ANMDMR a evaluat în anul 2024 un număr de 18 medicamente (substanţe active - DCI )care au îndeplinit criteriile, potrivit legii, pentru modificarea nivelului de compensare al acestora.

Ce susține Asociația Producătorilor de Medicamente Generice

Precizările CNAS vin după ce Asociația Producătorilor de Medicamente Generice din România a avertizat, într-un comunicat de presă, că peste 10 milioane de români vor plăti mai mult pentru medicamentele necesare.

Asociația susține că aceștia vor fi nevoiți să suporte o co-plată mai mare pentru medicamentele de care au nevoie, între 6-500 RON / medicament /lună.

Astfel, potrivit APMGR „pentru medicamente foarte folosite precum Rosuvastatina, pentru care astăzi pacienții cu colesterol mărit scot din buzunar 20 de lei, ei vor plăti 33 de lei, o creștere de 65%. La Candesartan, recomandat în hipertensiune, creșterea e de la 17 la 30 lei. Entecavir, medicament pentru hepatită cronică, de la 0 la 32 lei iar pentru Lenalidomidă, cu care se tratează mielomul multiplu, creșterea este de la 0 la 237 lei.”

Asociația a atras atenția că vor fi afectați milioane de pacienți și a solicitat o întâlnire cu premierul Ilie Bolojan: 

  • Aceste medicamente sunt prescrise milioanelor de pacienți care suferă de boli cronice importante precum bolile cardiovasculare și diabet, aproximativ 1 din 2 pacienți fiind tratați cu aceste medicamente la nivelul României (conform IQVIA, 2025).
  • Criteriile care au stat la baza selecției acestor medicamente nu au fost comunicate în mod transparent.
  • Prin implementarea unei astfel de măsuri crește co-plata pacientului care deja este împovărat de creșterea prețurilor ca urmare a majorării cotei TVA, impozite crescute pe locuințe, plata CASS etc, măsuri care conduc la scăderea puterii de cumpărare. 

„Decizia vine suprinzător, după ce Primul Ministru Ilie Bolojan se arătase susținător al tratamentelor ieftine. (...) APMGR cere public o întâlnire cu Primul Ministru, date fiind problemele cu care se confruntă, dar și pentru a oferi propuneri concrete de optimizare a bugetului. Sperăm ca și autoritățile să realizeze impactul social și ineficiența măsurii pentru scopul declarat.”, se arată în comunicatul citat. 

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close