Antena 3 CNN Actualitate Cod galben de ninsori abundente în opt județe

Cod galben de ninsori abundente în opt județe

Cod galben de ninsori abundente în opt județe
Sursa foto: Foto: Pexels.com
08 Feb 2018   •   14:53

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o avertizare Cod galben de ninsori abundente în opt judeţe din nordul ţării, valabilă din această seară şi până vineri după-amiază.

Judeţele aflate sub avertizare sunt: Satu Mare, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Suceava, Botoşani şi Neamţ.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 8 februarie, ora 18:00 - 9 februarie, ora 17:00, în toate zonele de munte din judeţele avertizate va ninge, la fel şi în regiunile nord-estice, nordice şi centrale.

Local, în Carpaţii Orientali, precum şi în nordul Moldovei, Maramureş şi în estul Transilvaniei, cantităţile de precipitaţii vor atinge 15 - 20 l/mp şi se va depune strat nou de zăpadă.

Începând cu primele ore ale zilei de vineri (9 februarie), vântul se va intensifica în cea mai mare parte a Moldovei, cu viteze de 45 - 55 km/h, dar şi pe crestele montane, unde temporar vor fi rafale de 65 - 70 km/h.

ANM precizează că, mai ales pe parcursul zilei de vineri, intensificări temporare ale vântului se vor semnala şi în regiunile sudice, sud-estice şi centrale, cu viteze în general de 50 - 55 km/h.

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Români blocaţi de 24 de ore pe aeroportul din Dubai
x close